A început sesiunea de bacalaureat 2025. Elevii alolingvi susțin examenul la Limba și literatura română

A început sesiunea de bacalaureat 2025. Astăzi, 3 iunie, candidații care au studiat în clasele cu predare în limbile minorităților naționale susțin examenul la disciplina Limba și literatura română. Proba a început la ora 9:00, la aceasta fiind înscrise 3.225 de persoane.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), șase dintre candidații înscriși la examen au obținut nota „10” din oficiu la această probă, în baza premiilor obținute în cadrul Olimpiadei Republicane la Limba și literatura română pentru alolingvi din anul curent.
Sesiunea de bacalaureat 2025 se desfășoară în perioada 3-20 iunie, în 91 de centre de examen. La aceasta s-au înscris peste 18.500 de candidați, dintre care 2.065 sunt restanțieri din sesiunile anterioare.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Conform orarului, următorul examen va avea loc vineri, 6 iunie, la limba de instruire. La probă urmează să participe 15.731 de candidați. Dintre aceștia, 12.896 vor susține examenul la disciplina Limba și literatura română, iar 2.835 – la Limba și literatura rusă.

Testele vor fi verificate începând cu data de 4 iunie, în patru centre republicane de evaluare din municipiul Chișinău. Pe data de 26 iunie, la centrele de bacalaureat, vor fi afișate rezultatele din sesiunea de bază.
Amintim că, în acest an, un număr record de 3.138 de candidați la bacalaureat vor primi nota „10” din oficiu la proba la limbă străină. Alți 397 de candidați vor fi notați cu „10” din oficiu la examenul de informatică.
Începând cu sesiunea de bacalaureat 2024, nota 10 din oficiu se acordă, conform regulamentului, și candidaților care au susținut, în clasele a X-a – a XII-a, examene internaționale pentru certificarea competențelor în domeniul informaticii.