Andrei Năstase și Olesea Stamate vor candida independent pentru funcția de deputat

Andrei Năstase și Olesea Stamate vor candida independent pentru funcția de deputat
Colaj ziar.md

Fostul ministru al Afacerilor Interne și ex-liderul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), Andrei Năstase, a anunțat astăzi că va candida independent la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Cu un anunț similar a venit fosta deputată a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Olesea Stamate, exclusă din formațiune în aprilie curent.

„Am decis să candidez pentru toți cei ce nu sunt înregimentați partinic, pentru toți cei mințiți cu sloganuri frumoase și apoi umiliți prin legi strâmbe, pentru sutele de mii de protestatari și semnatari ai proiectelor mele de scoatere a țării din captivitate, de schimbare în bine a vieții noastre pe aceste meleaguri, pentru toți cei care, ca și mine, nu aveți pe cine alege, sunteți dezamăgiți de guvernare și partidele politice și sunteți astfel nevoiți să votați, nu să alegeți”, a transmis Andrei Năstase, precizând că urmează să meargă la Comisia Electorală Centrală (CEC) cu un grup format din 61 de persoane.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

La rândul său, Olesea Stamate a declarat că în ultimele luni a fost invitată să candidez pe listele altor partide și chiar să preia conducerea unor formațiuni. Totuși, Stamate nu a acceptat invitațiile și intenționează să creeze o nouă formațiune politică.

„Le mulțumesc tuturor pentru încredere. Dar am decis să merg pe drumul cel mai greu – dar cel pe care îl simt corect: să candidez ca independentă la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Am ales un drum fără compromisuri. Cu fruntea sus. Și cu credința că încă mai contează să fii om. Am creat grupul de inițiativă și în curând vom depune actele pentru a începe colectarea semnăturilor. Sunt însoțită de o echipă de oameni sinceri și integri, care nu vor funcții, ci schimbare. Totodată, vom lucra la construcția unei noi formațiuni politice – una care pune oamenii, credința și bunul-simț înapoi în centrul deciziilor”, a menționat fosta deputată PAS.
Deputata Olesea Stamate a atacat în instanță decizia PAS de a o exclude din formațiune
Deputata neafiliată Olesea Stamate a contestat în instanță decizia Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) de a o exclude din rândul formațiunii. Stamate a anunțat acest în cadrul podcastului „SUBIECT INCOMOD”, moderat de avocatul Dorin Podlisnic. „Decizia de excludere din partid a fost luată de B…

Amintim că alegerile parlamentare din acest an se vor desfășura pe data de 28 septembrie. Perioada electorală a început pe 14 iulie, iar campania electorală va începe pe 29 august.

Sâmbătă, 19 iulie, CEC a refuzat înregistrarea Blocului electoral „Victorie-Pobeda” în cursa pentru alegerile parlamentare. Printre motive invocate de Comisia Electorală se numără implicarea directă a lui Ilan Șor în formarea blocului electoral.

Astăzi, 20 iulie, PAS a făcut publică lista cu care formațiunea va merge la alegerile din toamnă. Printre cei care se regăsesc pe listă se numără 34 de deputați PAS din legislatura a XI-a, șase miniștri din actualul Guvern, directorul Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, precum și șeful Cabinetului președintei Maia Sandu, Adrian Băluțel.

Lista PAS este depusă în prezent la Comisia Electorală Centrală.