Evghenia Guțul și Svetlana Popan își vor afla sentința la începutul lunii august

Sentința în dosarul în care este vizată bașcana Evghenia Guțul și fosta secretară a Partidului „Șor”, Svetlana Popan, va fi pronunțată pe 5 august, informează Nokta.
Potrivit NewsMaker, astăzi, 3 iulie, au avut loc pledoariile finale ale părților. Guțul și Popan și-au spus ultimul cuvânt, ambele declarându-se nevinovate.
În acest dosar, bașcana UTA Găgăuzia și Svetlana Popan au statut de învinuite pentru acceptarea finanțării din partea unui grup criminal organizat, dar și pentru complicitate la coordonarea activității unor organizații teritoriale ale fostului Partid „Șor” din raioanele R. Moldova.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În cazul Evgheniei Guțul, procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție au solicitat o pedeapsă de nouă ani de închisoare și aplicarea sechestrului pe bunuri în valoare de 40 de milioane de lei.
Cât despre Svetlana Popan, potrivit TVR Moldova, acuzatorii de stat au solicitat aplicarea unei pedepse cu închisoare pe un termen de opt ani.
De menționat că bașcana Găgăuziei este vizată și într-un alt dosar, fiind acuzată de gestionare frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și falsificarea unor documente în scopul sprijinirii campaniei sale electorale. Până pe 13 iulie, Evghenia Guțul se află în arest la domiciliu.