Exercițiul „Saber Guardian 2025” la care au luat parte și militari moldoveni s-a încheiat cu succes

Exercițiul „Saber Guardian 2025” la care au luat parte și militari moldoveni s-a încheiat cu succes
Sursa foto: Ministerul Apărării al R. Moldova

Exercițiul „Saber Guardian 2025” (SG25) la care au luat parte și militarii Armatei Naționale s-a încheiat cu succes, a anunțat, luni 23 iunie 2025, Ministerul Apărării din R. Moldova.

Pe parcursul a două săptămâni, aproximativ 5.000 de militari din România, Statele Unite, Italia și R. Moldova au participat la exercițiul SG25, condus de Forțele Terestre Americane. Antrenamentele au avut loc la mai multe poligoane din România, printre care Frecăței și Babadag, județul Tulcea, Suraia, județul Vrancea și Cincu, județul Brașov.

În această perioadă, militarii s-au antrenat și au desfășurat diverse exerciții tactice, trageri de luptă, evacuare medicală, acordarea primului ajutor și altele.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Forțele participante au avut ca scop să își consolideze coeziunea, unitătea și solidarităte, „prin demonstrarea capacității de reacție rapidă și de concentrare a forțelor în orice punct din Europa, într-un timp scurt”.

Potrivit Ministerului Apărării, exercițiul „Saber Guardian 2025”s-a desfășurat în conformitate cu Planul de activitate externă al Ministerului Apărării și Armatei Naționale a R. Moldova pentru anul 2025, în perioada 9–24 iunie curent și face parte din complexul de exerciții „Defender Europe 2025”.

Militarii Armatei Naționale participă la exercițiul „Saber Guardian” din anul 2013.

Aproximativ 5.000 de militari, inclusiv moldoveni, participă la exercițiul Saber Guardian 25
Aproximativ 5.000 de militari din patru țări — Italia, R. Moldova, România și Statele Unite ale Americii — vor participa, în perioada 9–24 iunie, la exercițiul multinațional Saber Guardian 25 (SG25), condus de Forțele Terestre Americane. Potrivit Ministerului român al Apărării, antrenamentele vor a…