În toate sectoarele din capitală au loc lucrări de deratizare, dezinsecție și dezinfecție

În subsolurile blocurilor de locuințe din municipiul Chișinău au fost reluate lucrările de deratizare și dezinsecție. Potrivit Primăriei capitalei, întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ desfășoară aceste operațiuni la toate blocurile multietajate aflate în gestiunea lor.
„Blocurile administrate de asociații, în cazul în care doresc efectuarea tratamentului în subsol, se pot adresa Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare”, au notat responsabilii de la Primărie.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Deratizarea reprezintă un complex de măsuri aplicate pentru combaterea și menținerea sub control a populațiilor de rozătoare, în scopul asigurării normelor de igienă și a unui mediu sănătos pentru populație.
Municipalitatea precizează că efectuează acest tip de lucrări de mai multe ori pe an.


