Moldovenii care muncesc în Elveția vor beneficia de pensii din acest stat

Cetățenii din R. Moldova, care sunt angajați în câmpul muncii sau au desfășurat o activitate de muncă în Elveția, vor putea beneficia de pensie din acest stat, la atingerea vârstei de pensionare. Totodată, pe perioada de activitate, persoanele vor fi asigurate cu un venit sub formă de prestații sociale.
În cadrul ședinței de astăzi, membrii Cabinetului de miniștri au aprobat proiectul pentru ratificarea Acordului dintre R. Moldova și Confederația Elvețiană în domeniul securității sociale.
Potrivit Executivului, în baza Acordului cetățenii moldoveni vor putea beneficia de pensie pentru limita de vârstă, pensie de dizabilitate cauzată de o afecțiune generală, pensie și indemnizație de dizabilitate cauzată de un accident de muncă sau de o boală profesională și pensiei de urmaș.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Acordul va intra în vigoare după ratificarea în Parlament și finalizarea tuturor procedurilor interne necesare în acest sens.
Autoritățile R. Moldova implementează 19 Acorduri în domeniul securității sociale, bazate pe principiul proporționalității, adică fiecare stat acordă și plătește pensii pentru perioada de activitate legală, din care au fost achitate contribuții de asigurări sociale.