marți, 22 iulie, 2025
  • USD
  • EUR
Partidul „Democrația Acasă” nu a fost înregistrat pentru participare la alegerile parlamentare
Sursa foto: Democrația Acasă / Facebook

Partidul „Democrația Acasă” nu a fost înregistrat pentru participare la alegerile parlamentare

Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, nu a fost înregistrat pentru participarea în alegerile parlamentare din 28 septembrie. Hotărârea a fost aprobată astăzi, 22 iulie, de Comisia Electorală Centrală (CEC), pe motiv că formațiunea nu a prezentat toate documentele necesare și numărul suficient de candidați pe listă pentru a fi înregistrată.

Totuși, potrivit membrilor CEC, până pe data de 19 august, când expiră termenul de înregistrare a candidaților la alegerile parlamentare din 28 septembrie, Partidul „Democrația Acasă” are dreptul să depună din dosarul complet.

„Examinând setul de documente prezentat, CEC a reținut că Procesul-verbal al ședinței Biroului Permanent Central al partidului este datat cu 14 iulie 2025, ceea ce precedă data începerii perioadei de desemnare a candidaților la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 cu 6 zile, astfel constatându-se nerespectarea cadrului normativ. În conformitate cu prevederile legislației electorale, lista de candidați înaintată de către un partid politic nu va fi mai mică de 51 de persoane și nu va depăși numărul de 111 persoane. În cazul Partidului Politic „Democrația Acasă”,  a fost confirmată depunerea personală a documentelor de către 14 candidați, ceea ce este sub limita minimă de persoane care pot fi incluse în lista de candidați”, explică CEC.

Liderul formațiunii, Vasile Costiuc, a acuzat partidul de guvernare PAS că ar sta în spatele eliminării Partidului „Democrația Acasă” din cursa electorală.

Partidul Politic „Democrația Acasă” a depus pe 20 iulie cererea pentru înregistrarea listei de 52 de candidați. Potrivit CEC, etapa de confirmare în fața grupului de recepționare, contra semnătură a faptului depunerii documentelor în persoană a candidaților de pe listă, a avut loc în intervalul de timp 16:35-18:35, extinsă în afara programului de activitate, fiind recepționate semnături din partea a 14 persoane.

Perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova se va încheia pe 19 august 2025.