Peste 700 de companii din R. Moldova au primit facturi compensate la energia electrică

Peste 700 de companii din R. Moldova au primit facturi compensate la energia electrică
Sursa foto: Getty Images

Numai în primele cinci luni ale anului 2025, 711 de companii din R. Moldova au primit facturi compensate la energia electrică, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. Valoarea compensațiilor se ridică la peste 57,5 milioane de lei, fonduri oferite prin intermediul Programului de compensare a facturilor la energia electrică, implementat de Guvern cu sprijinul financiar al Uniunii Europene (UE).

Reprezentanții Ministerului Dezvoltării menționează că doar în primele cinci luni de aplicare în cadrul programului au fost aprobate peste 1.700 de cereri, cele mai multe solicitări fiind depuse în primul trimestru al anului 2025. Astfel, în primele trei luni ale anului curent, au fost înregistrate 808 cereri, în aprilie - 335, iar în luna mai - 633 de cereri.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Compensația este transferată direct în contul bancar al întreprinderii, pe baza datelor furnizate în cererea de aplicare.

Întrucât compensațiile sunt acordate pe întreaga durată a acestui an, agenții economici care nu au depus până acum cereri, pot aplica cu 30 de zile înainte de la data emiterii facturii. Cererile pot fi depuse doar online, fie prin aplicația EVO, fie prin platforma MCabinet.

Agenții economici pot beneficia de compensații la electricitate timp de un an. Proiect aprobat de Guvern
Guvernul va continua să compenseze 50% din creșterea tarifelor la energia electrică pentru agenții economici. Odată cu expirarea stării de urgență, Cabinetul de miniștri a aprobat noi măsuri care vor asigura continuitatea Programului de compensații la energia electrică pentru antreprenori. Sprijinu…

Programul de compensare a creșterii prețului la energia electrică pentru întreprinderi are un buget total de 300 de milioane de lei, fonduri care sunt asigurate de Uniunea Europeană.

Agenții economici pot depune cereri pentru a beneficia de compensații la energia electrică
Din data de 3 februarie, agenții economici pot depune cereri pentru compensații la energia electrică. Guvernul va compensa 50% din creșterea tarifului la energia electrică pentru o perioadă de 3 luni (ianuarie, februarie și martie 2025), potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale din 27…