Punctul de trecere a frontierei Cantemir-Fălciu va activa în baza conceptului de control coordonat

Odată cu reluarea circulației feroviare, punctul de trecere a frontierei de stat Cantemir-Fălciu va activa în baza conceptului de control coordonat. În acest scop, Cabinetul de miniștri de la Chișinău a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului unui acord dintre Executivul R. Moldova și cel al României.
Responsabilii de la Guvern notează că încheierea acordului va contribui la asigurarea securității frontierei de stat, reducerea timpului de așteptare și simplificarea procedurilor de control. Totodată, va fi accelerat tranzitul de mărfuri și persoane, va crește volumul de importuri și exporturi, ceea ce va contribui la extinderea cooperării economice.
„Relansarea activității acestui punct de trecere a frontierei va permite interconectarea rețelei feroviare din sudul țării cu spațiul Uniunii Europene și crearea culoarelor de solidaritate pentru Ucraina”, se precizează în comunicatul emis de Executiv.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Punctul de trecere a frontierei Cantemir-Fălciu va fi cel de-al treilea care urmează să activeze în baza conceptului de control coordonat, implementat la hotarul moldo-român.
Controlul coordonat presupune desfășurarea controlului de frontieră pe teritoriul unui singur stat, în două etape distincte. Astfel, controlul este efectuat mai întâi de către autoritățile statului de ieșire, adică din R. Moldova, urmate consecutiv de autoritățile statului de intrare – România.
Autoritățile își desfășoară procedurile separat, fără suprapunere, însă în același punct de trecere. Acest lucru permite o fluidizare a traficului, fără necesitatea deplasării persoanelor sau a vehiculelor între două locații diferite.
