Salariile și pensiile din stânga Nistrului, de două ori mai mici față de malul drept - Analiză

În 2025, salariile și pensiile locuitorilor de pe malul stâng al Nistrului sunt de aproape două ori mai mici față de salariile și pensiile moldovenilor de pe malul drept. În 2024, în stânga Nistrului salariul a crescut real cu 4%, iar pensiile au fost mai mici față de 2023 cu -0,8%. Concluziile aparțin expertului economic, Veaceslav Ioniță, și au fost prezentate în cadrul emisiunii săptămânale „Analize economice”
Autoritățile autoproclamate din stânga Nistrului declară oficial că sunt în număr de 450 de mii de locuitori, însă, estimările sale personale ale lui Veaceslav Ioniță arată că, în realitate, ar fi, cel mai probabil, circa 280 de mii de oameni, dintre care 155 de mii s-ar afla peste hotarele țării sau pe teritoriul R. Moldova.
Produsul Intern Brut (PIB) în stânga Nistrului, afirmă expertul, din 2021 și până în 2024, nominal, practic nu a crescut. A fost 19,3 mlrd/ruble în 2021 și a ajuns la 20.1 mlrd/ruble în 2024. PIB-ul malului drept a mers mai bine.
În 2024, PIB-ul regiunii separatiste a ajuns 30% din valoarea anului 1989, când a fost înregistrată cea mai bună performanță, iar al malului drept –73,4% din nivelul anului 1989. PIB-ul pe malul drept este 92,5 mii/lei pe cap de locuitor, iar pe malul stâng – 49,2 mii/lei per capita. De aproape două ori mai mic.
Economistul susține că salariul mediu lunar, în trimestrul unu din acest an, pe malul drept al Nistrului, a fost de 14.600 lei, iar pe malul stâng - 7.600 lei. Până în 2010, salariile pe ambele maluri ale Nistrului erau relativ egale. După 2010 a fost o perioadă când în stânga Nistrului salariile au fost mai mari, chiar și cu 50%, față de salariile celor de pe malul drept.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Din 2016, când stânga Nistrului a rămas fără rezerve valutare, iar relațiile comerciale s-au complicat în regiune, a început discrepanța salarială. „Pe malul stâng a ajuns, astăzi, de aproape două ori mai mic față de salariul de pe malul drept. Creșterea reală a veniturilor salariale în 2024 pe malul drept a fost de 8%, iar pe malul stâng – 4,1%”, a spus economistul.
Analistul economic mai menționează că și pensiile au fost până în 2010 relativ egale. În 2016, pensiile în regiunea separatistă a ajuns de două ori mai mare decât în dreapta Nistrului, ceea ce a stârnit la acea vreme nedumeriri în societate. Dar, în foarte scurt timp, în regiune lucrurile au început a se înrăutăți. În 2024, pensia medie lunară pe malul stâng a fost 1859 lei, iar în dreapta Nistrului – 3800 lei. De două ori mai mică.
Potrivit expertului, în 2025, moldovenii pot cumpăra bunuri și servicii de pe salariile pe care le au de 4 ori mai multe, iar cei din stânga Nistrului de 2,8 ori, ca și în 2015. „Zece ani în stânga Nistrului veniturile salariale real nu au crescut deloc, chiar dacă nu li s-a scumpit gazul și electricitatea. Nominal a fost o creștere, care a fost umbrită de inflație”, a afirmat expertul.