Școlile care organizează Ultimul Sunet pe 30 mai pot decide singure ora desfășurării festivității

Școlile care organizează Ultimul Sunet pe 30 mai pot decide singure ora desfășurării festivității
Sursa foto: Comuna Băcioi, municipiul Chișinău

Școlile din țară care au ales să organizeze festivitatea de încheiere a anului școlar în data de 30 mai vor putea decide individual ora desfășurării acesteia. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației și Cercetări (MEC).

O circulară emisă luni, 26 mai, de Ministerul Educației le dă posibilitatea școlilor care au ales să organizeze Ultimul Sunet pe 30 mai să decidă la ce oră va avea loc festivitatea de încheiere a anului școlar 2024-2025. Astfel, nu mai este obligatoriu ca evenimentul să aibă loc după finalizarea lecțiilor, cum anunțase anterior MEC.

Potrivit autorităților din educație, noua directivă urmărește să sprijine o organizare eficientă și echilibrată a evenimentelor de final de an, în funcție de necesitățile fiecărei instituții de învățământ, fără impunerea unei ore unice la nivel național.

Menționăm că școlile pot stabili în mod independent data organizării festivității de încheiere a anului școlar. Ministerul Educației a adoptat o decizie care permite desfășurarea acestui eveniment fie pe 30 mai, fie pe 31 mai curent.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Careul dedicat ultimului sunet poate fi organizat și pe 30 mai. MEC: „Fiecare școală va alege data potrivită”
Instituțiile de învățământ general din țară pot stabili în mod independent data organizării festivității de încheiere a anului școlar 2024–2025. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că a adoptat o decizie care permite desfășurarea evenimentului fie vineri, 30 mai, fie sâmbătă, 31 mai. „F…