FOTO/ Studenți de la USM, impuși să-și desfășoare practica de vară în „condiții improprii”. Reacția MEC

Studenții din anul I de la Facultatea de Biologie și Geoștiințe a Universității de Stat din Moldova (USM) își desfășoară practica de vară în condiții pe care le descriu drept „inumane și neigienice”, la o bază din satul Bădragii Veci, raionul Edineț. Cazul a fost raportat în această dimineață de portalul Știri.md, iar acum câteva ore s-a autosesizat Ministerul Educației și Cercetării.
Mai mulți studenți au contactat redacția Știri.md și au relatat că stau câte 3-4 într-o cameră, pe paturi de fier, în blocuri nerenovate. Aceștia au relatat că există o baie comună, „cu apă încălzită de la soare, cu patru cabine într-un rând” și că sunt nevoiți să gătească în condiții inumane. Anterior, spun ei, s-ar fi colectat bani pentru reparația acoperișului, dar acesta „e tot pe cale să cadă”.
Tinerii au afirmat că au cerut explicații în repetate rânduri, însă profesorii care conduc practica le-ar fi răspuns că „nu-i mare lucru”, întrucât durează doar o săptămână.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„Suntem revoltați. Și cei din anii precedenți au fost, dar nu s-a schimbat nimic. Toți tac, toți îndură. În așa condiții, ei speră că vor mai rămâne doctori și biologi în R. Moldova?”, se întreabă studenții, citați de Știri.md.
La câteva ore distanță după ce cazul a fost făcut public, MEC a anunțat că s-a autosesizat în legătură cu informațiile privind „condițiile improprii” în care studenții își desfășoară practica de vară.
„Ministerul a solicitat de urgență conducerii USM explicații privind decizia de a desfășura practică la această bază, în condițiile în care universitatea dispune de suficiente cămine decente și laboratoare în Chișinău”, a precizat instituția.
Până în momentul publicării acestei știri, Universitatea de Stat din Moldova și Facultatea de Biologie și Geoștiințe nu au venit cu vreo reacție.







