Veaceslav Platon rămâne în Marea Britanie cel puțin până la sfârșitul lui noiembrie

Veaceslav Platon rămâne în Marea Britanie cel puțin până la sfârșitul lui noiembrie
Sursa foto: Moldova1

Cererea procurorilor moldoveni de extrădare a omului de afaceri Veaceslav Platon din Marea Britanie va fi examinată în fond la sfârșitul lunii noiembrie curent. Într-un răspuns oferit Europei Libere, instanța de la Londra a precizat că el se află în continuare în arest, după ce a fost reținut pe 13 martie.

Judecătoria Westminster a spus sursei citate că audierile preliminare în dosarul de extrădare a lui Veaceslav Platon au început în aprilie. Până pe 23 iunie, au avut loc în total opt ședințe de judecată. Încă două ședințe preliminare sunt planificate să aibă loc până la examinarea cauzei în fond.

Astfel, procesul propriu-zis privind extrădarea va începe luni, 24 noiembrie, și va dura până vineri, 28 noiembrie. Instanța britanică a mai spus jurnaliștilor de la Europa Liberă că Procuratura Generală a R. Moldova și-a motivat cererea de extrădare prin faptul că, în perioada anilor 2010-2014, Platon, împreună cu alte persoane, ar fi fost implicat într-o schemă de spălare a banilor.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Pe 14 martie, Procuratura Generală din R. Moldova a anunțat că Platon a fost reținut la solicitarea ei și că se află în contact cu autoritățile britanice ca să-l aducă pe omul de afaceri în fața justiției moldovenești.

În aprilie 2017, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, l-au condamnat pe Veaceslav Platon la 18 ani de închisoare cu executare, pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, care a dus la prejudicierea Băncii de Economii cu aproximativ 800 de milioane de lei. El a fost eliberat pe 15 iunie 2020, după patru ani în detenție, în urma unui demers de suspendare a executării pedepsei depus de procurorul general de atunci, Alexandr Stoianoglo.

Potrivit anticoruptie.md, Veaceslav Platon este învinuit în trei dosare penale aflate pe rol în instanță, două pentru escrocherii în proporții deosebit de mari, iar unul pentru falsificarea cardurilor bancare. Platon a plecat în Marea Britanie, la 18 iulie 2021, mai scrie sursa citată.

Omul de afaceri pledează nevinovat.

Procurorii anticorupție au finalizat prezentarea probelor acuzării în dosarul Platon
Procuratura Anticorupție (PA) anunță că a finalizat prezentarea probelor în susținerea învinuirii în privința lui Veaceslav Platon, cercetat penal pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, fapt care a condus la prejudicierea Băncii de Economii SA. În cadrul ședințelor de…
VIDEO/ Scandal la o secție de votare din Londra. Veaceslav Platon, cât pe ce să fie reținut de polițiști
Scandal la o secție de votare din Stratford, Londra. Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, care se află de mai mulți ani în Marea Britanie, a fost cât pe ce să fie reținut de polițiștii englezi, după ce s-a luat la harță cu mai mulți moldoveni care așteptau în rând