Vești bune. Angajații din R. Moldova ar putea beneficia de tichete de vacanță. Cât timp vor fi valabile

Vești bune pentru bugetarii din țară. Aceștia ar putea beneficia de tichete de vacanță - un bilet sau card cu valoare nominală, care va acoperi cheltuielile suportate în structurile de primire turistică din zonele rurale ale R. Moldova.
Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de modificare a Legii cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în R. Moldova, elaborat de Ministerul Culturii, informează Parlamentul într-un comunicat.
Potrivit amendamentului propus la acest proiect de lege, acordarea tichetelor de vacanță va fi facultativă și va avea loc la decizia conducătorului entității, în funcție de mijloacele financiare deținute sau preconizate. Tichetele vor fi valabile timp de un an de la data emiterii, iar procedura de emitere, eliberare, utilizare și returnare a acestora va fi stabilită de către Guvern.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Totodată, prin modificările propuse la cadrul normativ în vigoare se definesc o serie de noțiuni, precum destinație turistică, traseu turistic, indicator de informare și orientare turistică, agenție tur-operatoare, organizație de management al destinației turistice etc. Este stipulată și obligația Guvernului de a aproba modul de constituire şi activitate a Organizațiilor de Management al Destinațiilor Turistice (OMDT), conform practicilor Organizației Mondiale a Turismului.
O altă modificare vizează instituirea inventarului agenților economici din industria turismului din Republica Moldova, care va reprezenta un instrument oficial de evidență, actualizată sistematic, a tuturor entităților (persoane fizice și juridice) care desfășoară activități economice în domeniul turismului. Documentul mai conține prevederi cu privire la statutul și activitatea Oficiului Național al Turismului, structură subordonată Ministerului Culturii.