miercuri, 11 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
15 ani de închisoare! Procuratura Anticorupție contestă sentința în dosarul fostului deputat Constantin Țuțu
Sursa foto: Constantin Țuțu / Facebook

15 ani de închisoare! Procuratura Anticorupție contestă sentința în dosarul fostului deputat Constantin Țuțu

Procuratura Anticorupție a anunțat că a contestat sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pronunțată la 27 ianuarie 2026, în cazul fostului deputat Constantin Țuțu. Apelul a fost depus la Curtea de Apel Centru, iar autoritatea acuzării consideră că decizia instanței de fond este parțial neîntemeiată.

Potrivit Procuraturii, unul dintre motivele principale ale contestației vizează achitarea lui Țuțu de acuzația de îmbogățire ilicită, în timp ce pedepsele aplicate pentru escrocherie și trafic de influență sunt considerate insuficiente, nereflectând gravitatea faptelor și criteriile de individualizare prevăzute de lege.

Autoritatea de urmărire penală a subliniat că instanța de judecată s-ar fi bazat într-o măsură excesivă pe declarațiile unui singur martor, fără a corela probele administrate pe parcursul urmăririi penale. În opinia procurorilor, această abordare a condus la o decizie de achitare nejustificată din punct de vedere legal și probatoriu.

Astfel, Procuratura solicită casarea parțială a sentinței în ceea ce privește achitarea pentru îmbogățire ilicită și rejudecarea cauzei, cu aplicarea pedepselor potrivit gravității infracțiunilor.

„Pentru îmbogățire ilicită: 10 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis și privarea dreptului de a exercita funcții publice timp de 10 ani. Pentru escrocherie: 9 ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis și privarea dreptului de a ocupa funcții publice pentru 5 ani, iar pentru trafic de influență: 5 ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis”, se arată în comunicatul instituției.

Totodată, Procuratura propune ca, în cazul concursului de infracțiuni, pedeapsa cumulată să fie de 15 ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip închis și cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice pentru aceeași perioadă.

În plus, procurorii au solicitat confiscarea specială a bunurilor și mijloacelor bănești obținute prin săvârșirea infracțiunilor imputate lui Țuțu, inclusiv peste 3,5 milioane de lei și aproximativ 20.000 de euro, sau echivalentul acestora în lei moldovenești la data executării.

Procuratura Anticorupție a subliniat că aceste demersuri au fost făcute pentru a asigura respectarea legii și echitatea socială, în contextul în care consideră că hotărârea inițială nu reflectă în mod corespunzător probele administrate și gravitatea faptelor.

Fostul deputat democrat Constantin Țuțu a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru escrocherie și trafic de influență, urmând să execute pedeapsa într-un penitenciar de tip semi-închis. Sentința a fost pronunțată pe 27 ianuarie, de către magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Constantin Țuțu a fost achitat pe capătul de acuzare privind îmbogățirea ilicită, motivul invocat fiind lipsa elementelor infracțiunii. Pe celelalte patru capete de acuzare a fost găsit vinovat, însă în cazul a două dintre acestea a intervenit termenul de prescripție (cele două episoade de fals în declarații. pentru anul 2017 și pentru anul 2018).

Autoritățile reamintesc că fostul deputat Constantin Țuțu este prezumat nevinovat până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile.

Constantin Țuțu a fost condamnat la opt ani de închisoare, deși procurorii au cerut 15
Fostul deputat democrat Constantin Țuțu a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru escrocherie și trafic de influență, urmând să execute pedeapsa într-un penitenciar de tip semi-închis. Sentința a fost pronunțată astăzi, 27 ianuarie, de către magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Constantin Țuțu a fost achitat pe