Aproximativ 50 de tineri din Basarabeasca au descoperit ce înseamnă, pe înțelesul lor, meseria de carabinier
Circa 50 de elevi din orașul Basarabeasca au avut ocazia să afle, într-un mod simplu și direct, ce presupune munca unui carabinier și care este rolul acestuia în comunitate.
Întâlnirea a fost organizată de carabinierii din cadrul Direcției regionale „Sud”, care au discutat cu tinerii despre responsabilitățile zilnice ale militarilor și despre modul în care contribuie la menținerea ordinii și siguranței publice.
Discuțiile au fost interactive, elevii adresat întrebări despre provocările meseriei și au discutat despre avantajele unei cariere militare, oportunitățile de instruire și pașii necesari pentru a ajunge în sistem.
Reprezentanții Inspectoratului General de Carabinieri spun că astfel de întâlniri au scopul de a apropia instituția de tânăra generație, de a încuraja dialogul deschis și de a cultiva spiritul civic în rândul elevilor.







Foto: carabinier.gov.md