marți, 14 aprilie, 2026
  • USD
  • EUR
Avocatul lui Vladimir Plahotniuc cere recuzarea a două judecătoare din dosar - motivul
Sursa foto: Andrei Moraru/ Radio Europa Liberă

Avocatul lui Vladimir Plahotniuc cere recuzarea a două judecătoare din dosar - motivul

Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, a anunțat că a depus o cerere de recuzare a judecătoarelor Ana Cucerescu și Olga Bejenari din completul care examinează dosarul clientului său, invocând presupuse incompatibilități.

Într-o declarație publică, apărătorul a calificat demersul drept unul „de maximă importanță” pentru desfășurarea procesului.

„Am formulat o cerere de recuzare împotriva a două judecătoare din completul de judecată. La data de 8 aprilie 2026, în urma unui interviu televizat, am identificat motive grave de incompatibilitate”, a declarat Lucian Rogac.

Potrivit avocatului, judecătoarea Ana Cucerescu ar fi pronunțat, în 2021, o condamnare bazată pe aceleași circumstanțe de fapt ca și în cauza actuală.

„Judecătoarea Ana Cucerescu a pronunțat, în 2021, o condamnare bazată pe același nucleu factual ca și în cauza Plahotniuc”, a precizat acesta.

Apărarea susține că magistrata s-ar fi abținut ulterior într-o cauză conexă, recunoscând oficial existența unei incompatibilități.

„Ulterior, judecătoarea menționată s-a abținut într-o cauză conexă, recunoscând oficial incompatibilitatea”, a adăugat avocatul.

În același context, Rogac a menționat că judecătoarea Olga Bejenari ar fi confirmat această situație, făcând parte din completul care a validat abținerea.

Cu toate acestea, potrivit apărării, ambele judecătoare participă în prezent la examinarea dosarului fără a declara incompatibilitatea.

„Cu toate acestea, astăzi, ambele judecă acest dosar fără să declare această incompatibilitate”, a subliniat avocatul.

Astfel, apărarea solicită schimbarea completului de judecată.

„Solicităm un singur lucru: un complet imparțial și legal”, a conchis Lucian Rogac.

Vladimir Plahotniuc este vizat în mai multe dosare penale de rezonanță, aflate la diferite etape de examinare, de la anchetă până la faza finală de judecată.

Cel mai avansat este dosarul legat de frauda bancară, considerat cauza principală în care este inculpat. Acesta a ajuns în etapa dezbaterilor judiciare, ceea ce înseamnă că procesul se apropie de final. Procurorii au solicitat o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare, iar instanța urmează să se pronunțe după analizarea probelor și a pledoariilor finale.

Un alt dosar vizează acuzații de fals în acte. Cauza a fost inițiată recent, după ce ar fi fost identificate documente de identitate false utilizate în afara țării.

De asemenea, Plahotniuc este vizat și în dosarul cunoscut drept „Kuliok”, care ține de suspiciuni de corupere activă. Cauza a fost pornită în 2022.

Amintim că Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe aeroportul din Atena pe 22 iulie 2025, fiind extrădat în R. Moldova pe 25 septembrie și imediat încarcerat în Penitenciarul nr.13.

Fals în documente: Vladimir Plahotniuc ar fi vizat într-un nou dosar penal
Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, ar fi cercetat într-un nou dosar penal deschis în R. Moldova. Procurorul Alexandru Cernei a anunțat acest lucru astăzi, în cadrul dezbaterilor privind prelungirea arestului preventiv pe numele lui Plahotniuc în dosarul „Frauda bancară”, transmite Ziarul de Gardă. Potrivit sursei
Încă 30 de zile de arest preventiv pentru Vladimir Plahotniuc. Magistrații au dispus prelungirea măsurii
Ex-președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, a primit încă 30 de zile de arest preventiv în dosarul privind frauda bancară. Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au dispus astăzi prelungirea măsurii. În baza deciziei, Vladimir Plahotniuc rămâne în arest preventiv până la data de 24 martie curent. Potrivit Pro