Dan Perciun comentează protestele de la Dereneu: „Aproximativ 90% dintre protestatari nu sunt din localitate”
Ministrul Educației și Cercetării (MEC), Dan Perciun, susține că tensiunile din jurul bisericii din satul Dereneu, raionul Călărași, ar fi amplificate artificial prin aducerea organizată a unor persoane din afara localității. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.
Oficialul afirmă că actualele proteste nu ar reflecta în totalitate voința comunității locale și că situația are rădăcini mai vechi, încă din anul 2018.
„Cred că trebuie să dăm un pic de context, un pic de istorie a acestei povești de la Dereneu. Lucrurile au început în 2018, când preotul de atunci a decis să treacă la Mitropolia Basarabiei. Atunci a existat o intervenție foarte categorică din partea Mitropoliei Moldovei, susținută și de către autoritățile statului. Poliția atunci a evacuat preotul din biserică și a adus în loc un alt preot. Precedentul a activat în localitate mai mult de 20 de ani și continuă să o facă și astăzi și se bucură de susținere din partea celor din Dereneu”, a declarat Dan Perciun.
Ministrul a spus că majoritatea persoanelor care protestează nu ar fi din sat și că mobilizarea ar fi una organizată.
„De menționat că ceea ce vedem noi astăzi are un caracter orchestrat. Aproximativ 90% din cei pe care o să-i vedeți protestând nu sunt din localitate. O bună parte dintre ei sunt aduși din piața Revenco din Chișinău. Există o legătură de rudenie între cel care deține piața Revenco și fostul președinte al Federației de Rugby, primar și Partidul Socialiștilor. Și atunci, bineînțeles, sunt aduși și plătiți oameni din afară, care să se afle în apropierea bisericii în permanență și să creeze aceste imagini foarte deranjante și emoționale, care trezesc o reacție puternică din partea oricui le urmărește”, a afirmat oficialul.
Potrivit lui Dan Perciun, implicarea politicului ar fi contribuit la escaladarea conflictului, iar soluția ar trebui să vină prin dialog între părțile implicate. El a subliniat că depășirea crizei ar depinde de reluarea dialogului dintre cele două mitropolii și comunitatea locală, fără presiuni politice.
„Evident ar trebui să aibă loc un dialog inclusiv între cele două mitropolii, inclusiv acolo, în comunitate, să se ajungă la un aranjament care să împace părțile. Cu cât mai puțin va fi prezent politicul în această discuție, cu atât sunt mai mari șansele să se găsească o soluție care să satisfacă pe toți”, a declarat Dan Perciun.
Amintim că aproximativ 150 de persoane, printre care preoți și susținători ai Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, ar fi rupt cordonul forțelor de ordine și ar fi pătruns forțat în biserica din Dereneu în seara zilei de 10 februarie.
Potrivit informațiilor oficiale, Arhiepiscopul Petru Musteață, împreună cu preotul Alexandru, reprezentant al Mitropoliei Moldovei, cu soția și cei trei copii ai săi, s-ar afla în continuare în interiorul lăcașului. Între timp, în curtea bisericii rămân dislocate forțe de ordine și angajați ai Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.
De asemenea, primarul localității Dereneu, Vasile Revenco din partea PSRM, avocatul unui preot și alte patru persoane, au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați de implicare în organizarea acțiunilor din teren. Poliția susține că în timpul confruntărilor mai mulți carabinieri au fost agresați, le-au fost sustrase stații de comunicare, iar în mulțime ar fi fost implicate inclusiv femei pentru a forța ruperea cordonului.
Premierul Alexandru Munteanu a declarat azi după ședința Guvernului că autoritățile centrale nu se vor implica în disputele religioase interne, dar vor urmări atent anchetele deschise în urma incidentelor. La rândul său, ministrul Culturii a condamnat escaladarea situației și a subliniat că implicarea politicului în astfel de conflicte duce la amplificarea tensiunilor.

Menționăm că scandalul dintre cele două comunități ortodoxe din Dereneu s-a accentuat la începutul lunii februarie și a devenit intens mediatizat, fiind însoțit de acuzații reciproce și dezbateri aprinse în spațiul public.
În 2025, Curtea Supremă de Justiție a decis definitiv că Mitropolia Moldovei nu are drept legal asupra edificiului.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
