marți, 08 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
De la Arcul de Triumf din Chișinău la cel din București. Turul României pornește cu 21 de echipe din 14 țări
Sursa foto: Ministerul Culturii

De la Arcul de Triumf din Chișinău la cel din București. Turul României pornește cu 21 de echipe din 14 țări

Chișinăul devine pentru două zile punctul de pornire al uneia dintre cele mai importante competiții de ciclism din regiune. Este vorba de 21 de echipe din 14 țări și peste 130 de sportivi care vor participa la Turul României 2026 și care începe, în premieră, în afara granițelor României. Prima etapă va fi disputată miercuri, 9 septembrie, între Chișinău și Ungheni.

Ediția cu numărul 58 a „Micii Bucle” debutează oficial marți seara, la Chișinău, cu prezentarea echipelor participante. Evenimentul va începe la 19:30, în Piața Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Miercuri, la ora 10:00, din același loc va fi dat startul primei etape. Plutonul va traversa centrul Republicii Moldova, prin zona Codrilor și raioanele Ialoveni, Hîncești, Strășeni și Călărași, iar linia de sosire va fi la Ungheni.

De la Arcul de Triumf din Chișinău la cel din București

În cele cinci zile de competiție, cicliștii vor parcurge peste 800 de kilometri. Organizatorii spun că traseul ediției din acest an unește simbolic cele două arcuri de triumf - cel din Chișinău, de unde pornește Turul, și cel din București, unde competiția se va încheia pe 13 septembrie.

După etapa Chișinău-Ungheni, caravana Turului, formată din aproximativ 400 de persoane, va continua în România. Pe 10 septembrie va avea loc etapa Iași-Piatra Neamț, pe 11 septembrie cicliștii vor merge de la Piatra Neamț la Băile Balvanyos, iar pe 12 septembrie vor concura pe traseul Brașov-Ploiești. Ultima etapă, un circuit în București, este programată pentru 13 septembrie.

„Turul României este o șansă foarte bună de a ne promova cultura. Este o ocazie să arătăm oaspeților noștri natura, tradițiile și ospitalitatea oamenilor noștri. Ne dorim să prezentăm Moldova prin tot ce are ea mai autentic”, a declarat ministrul Culturii, Dan Suruceanu.

Președintele Federației Române de Ciclism, Cătălin Sprânceană, spune că ideea ca ediția din acest an să pornească de la Chișinău a apărut imediat după încheierea Turului din 2025.

„Anul trecut, când s-a terminat Turul, împreună cu echipa Auchan ne-am spus – anul viitor, plecăm de la Chișinău. Mi se face pielea de găină – se întâmpla în septembrie 2025 și iată-ne astăzi aici, în septembrie 2026”, a spus acesta.

Opt tricouri și, în premieră, un trofeu pentru câștigător

În cadrul competiției vor fi acordate opt tricouri distinctive. Tricoul galben îi revine liderului clasamentului general, iar celelalte vor recompensa, între altele, cel mai bun cățărător, sprinter, ciclist sub 23 de ani, cel mai bun rutier român și câștigătorii etapelor.

În premieră, câștigătorul tricoului galben va primi anul acesta și un trofeu special, realizat de sculptorul Liviu Brezeanu și inspirat de opera lui Constantin Brâncuși. Trofeul este confecționat din lemn de paltin și marchează anul în care sunt celebrați 150 de ani de la nașterea sculptorului român.

De la Chișinău la București, pe bicicletă. În câteva zile, din centrul capitalei, va fi dat startul Turului României
Turul României va porni, pentru prima dată în istoria competiției, din afara granițelor țării. Ediția din 2026 va debuta la Chișinău, iar prima etapă, programată pentru 9 septembrie, se va desfășura integral pe teritoriul Republicii Moldova, până la Ungheni. Startul oficial va fi precedat, pe 8 septembrie, de prezentarea echipelor

Turul nu este destinat doar profesioniștilor. În orașele gazdă vor fi organizate și cinci curse pentru public, astfel că aproape 3.000 de amatori sunt deja înscriși la competițiile conexe.

Turul României este cea mai importantă competiție de ciclism pe șosea din România. Până în prezent au fost organizate 57 de ediții, iar de-a lungul timpului traseele au însumat peste 71.000 de kilometri și au adunat la start mai mult de 4.000 de sportivi. La competiție participă echipe din Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Italia, Republica Moldova, Monaco, Norvegia, Țările de Jos, Polonia, România, SUA, Turcia și Ungaria.

Restricții de circulație pe traseul cursei

Amintim că în contextul evenimentului, circulația va fi oprită temporar pe mai multe drumuri dintre Chișinău, Hîncești și Ungheni. Restricțiile vor fi aplicate pe rând, cu aproximativ 30 de minute înainte de trecerea plutonului, și vor fi ridicate după trecerea caravanei. Pe unele sectoare, inclusiv drumul R1 spre Ungheni, traficul ar putea fi restricționat timp de câteva ore, iar șoferii sunt îndemnați să aleagă din timp rute alternative.

Important! Circulația va fi oprită temporar pe mai multe drumuri pe 9 septembrie. Turul României pornește de la Chișinău
Șoferii care au drum miercuri, 9 septembrie, între Chișinău, Hîncești și Ungheni sunt îndemnați să-și planifice din timp deplasările. Circulația va fi oprită temporar și integral pe mai multe sectoare de drum, odată cu desfășurarea primei etape a Turului României la Ciclism 2026. Restricțiile vor fi aplicate pe rând, în