miercuri, 11 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
Elevii claselor a IX-a care se pregătesc de examene primesc lecții gratuite de sprijin la matematică și română
Foto simbol

Elevii claselor a IX-a care se pregătesc de examene primesc lecții gratuite de sprijin la matematică și română

Elevii de clasa a IX-a care au dificultăți la matematică vor putea participa și în acest an la lecții suplimentare gratuite, în cadrul celei de-a doua ediții a Programului Național Remedial la Matematică, organizat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) în parteneriat cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE).

În același timp, a fost lansat pentru prima dată și Programul Național Remedial la Limba și literatura română, destinat elevilor din școlile cu predare în limbile minorităților naționale, care se pregătesc de examenul de absolvire a clasei a IX-a.

Potrivit autorităților, aproximativ 6.000 de elevi vor beneficia de lecții suplimentare la matematică, iar alți circa 3.000 de cursuri la limba română. Elevii au fost selectați în baza rezultatelor la pretestările naționale și a riscului de eșec școlar.

Pentru fiecare copil sunt prevăzute câte 60 de ore de instruire suplimentară, cu 20 de ore mai mult decât la ediția precedentă. Lecțiile se desfășoară în mare parte cu prezență fizică, în grupuri mici de 10-12 elevi, astfel încât profesorii să poată acorda mai multă atenție fiecărui participant.

În programul de matematică sunt implicați aproximativ 500 de profesori, iar la limba română - 250 de cadre didactice. Toți au fost selectați și instruiți de experți naționali, iar activitățile sunt împărțite în două etape, fiind vorba de etapa de recuperare și etapa de consolidare, în funcție de nivelul fiecărui elev.

Secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Valentina Olaru, a declarat că aceste programe oferă elevilor șansa de a recupera lacunele și de a merge la examene cu mai multă încredere, menționând că rezultatele de anul trecut au demonstrat eficiența intervențiilor bine planificate și adaptate nevoilor reale ale copiilor.

Datele ediției din 2025 arată un progres vizibil la matematică. Potrivit datelor, rata de promovare a elevilor participanți a crescut de la 3% la 52%, nota medie a urcat de la 2,77 la 4,34, iar gradul de rezolvare a itemilor s-a îmbunătățit cu 20 de puncte procentuale.

La rândul său, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a subliniat că programele remediale sunt construite pe baza rezultatelor evaluărilor naționale și au rolul de a corela mai bine curriculumul cu intervențiile de sprijin, oferind elevilor șanse reale de progres.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram