Elevii din R. Moldova pot participa la un concurs dedicat comemorării războiului de pe Nistru, foametei și deportărilor
Elevii claselor a IX-a – a XII-a din instituțiile de învățământ general și mediu de specialitate din R. Moldova sunt invitați să participe la concursul republican „Prin Memorie și Recunoștință spre viitorul european”. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), tinerii trebuie să realizeze un material video dedicat fie războiului de pe Nistru, fie deportărilor/foametei organizate de regimul totalitar sovietic în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) și Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM).
Produsul video trebuie să aibă o durată de 5-10 minute și să conțină o filmare originală, dedicată uneia dintre cele trei componente. Elevii pot participa atât în mod individual, cât și în grup, urmând să elaboreze produsul pentru concurs până la data de 22 martie, în conformitate cu cerințele prevăzute în regulament. Fiecare instituție de învățământ poate prezenta un singur produs video.
Produsele video pot avea următoarea formă:
- material video-documentar;
- prezentare multimedia;
- interviu video;
- portret video al unui participant la evenimentele din 1992/al unei victime a deportărilor/represiunilor/foametei sau al descendenților acestor categorii de persoane;
- studiu de caz realizat în format video.
După elaborare, produsul video va fi publicat pe paginile instituției de pe rețelele sociale.
Oferta de participare trebuie depusă în perioada 23-28 martie, la adresa cancelaria@mec.gov.md. În titlul scrisorii se va menționa în mod obligator „Pentru participare la concursul republican organizat în cadrul Decadei Memoriei și Recunoștinței «Prin Memorie și Recunoștință spre viitorul european»”.
Oferta de participare trebuie să includă următoarele informații despre participant:
- denumirea instituției de învățământ;
- localitatea, raionul/municipiul;
- numele, prenumele profesorului/persoanei coordonatoare;
- adresa e-mail, număr de telefon al responsabilului instituției.
Comisia concursului va evolua produsele prezentate în perioada 28 martie - 31 martie, în baza criteriilor de evaluare și a punctajului stabilite în regulament.
Punctajul maxim acordat pentru fiecare produs este de 200 de puncte, dintre care 100 de puncte acordate de Comisie și 100 de puncte acumulate în baza vizualizărilor, aprecierilor și distribuirilor pe rețelele sociale.
„Prioritate se va acorda combinației dintre aspectul național, tematică locală și istoriile personalizate (studiile de caz cu eroi și veterani de război, victime ale represiunilor, deportați și descendenți, victime ale foametei și descendenți)”, au precizat responsabilii din cadrul Ministerului Educației.
MEC va organiza ceremonia de anunțare a rezultatelor Concursului și de premiere a câștigătorilor pe 1 aprilie. Învingătorii vor fi premiați cu diplome, premii bănești și mențiuni.
*Responsabilitatea pentru originalitatea, conținutul și corectitudinea istorică a produselor revine exclusiv elevilor participanți. Totodată, produsele prezentate la concurs trebuie să fie originale, să respecte etică academică, să nu conțină plagiat și să nu fie realizate cu ajutorul instrumentelor de inteligență artificială (AI).
Amintim că pe 2 martie s-au împlinit 34 de ani de la războiul care a dezbinat cele două maluri ale Nistrului.
- Maia Sandu, la Ziua Memoriei și Recunoștinței: „Nici până astăzi, agresiunea împotriva țării noastre nu a dispărut...”
- Mesajele lui Munteanu și Grosu de Ziua Memoriei: „Libertatea nu se vinde pentru gaz mai ieftin”
- Veteranul care a arborat primul tricolor la Coșnița își amintește de Război: „Nu sunt erou, sunt un om...”
- GALERIE FOTO/ Momente de reculegere și depuneri de flori la Chișinău de Ziua Memoriei și Recunoștinței