Energia electrică s-ar putea scumpi în R. Moldova. Ce spun ministrul Energiei și șeful ANRE
După scumpirea gazelor naturale și a energiei termice, consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult și pentru energia electrică. Directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, susține că o ajustare a tarifului este de așteptat, însă nu poate spune deocamdată când va fi luată decizia și cât de mare ar putea fi majorarea. La rândul său, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, atrage atenția că prețurile de achiziție continuă să crească, în timp ce apropierea sezonului rece ar putea pune presiune suplimentară asupra costurilor.
Declarațiile vin în contextul în care Republica Moldova a intrat în luna octombrie cu tarife mai mari la gazele naturale și energia termică. Acum, autoritățile analizează și impactul acestor scumpiri asupra prețului energiei electrice. În cadrul emisiunii „Pe Față”, difuzată marți, 13 octombrie, la Moldova 1, Alexei Taran a explicat că majorarea prețului gazelor influențează direct costurile de producere a energiei electrice. Asta pentru că centralele de termoficare (CET) folosesc gaze naturale pentru a produce atât căldură, cât și electricitate. Totuși, energia produsă de aceste centrale reprezintă aproximativ 15-20% din consumul anual al țării. Restul necesarului este acoperit prin importuri și producție locală din alte surse, inclusiv regenerabile.
„Noi asistăm acum la o creștere a unei componente majore, adică energia electrică produsă de către CET-uri. Vedem și pe piața regională că deja prețurile sunt ușor în creștere, anume din cauza acestei secete hidrologice care a început în iulie-august și continuă până la moment și, e inevitabil, o să avem și această ajustare în prețul la energia electrică”, a declarat directorul ANRE.
Ministrul Energiei: Prețurile de achiziție continuă să crească
Și ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a vorbit despre presiunile tot mai mari asupra pieței energiei electrice. Acesta a explicat în cadrul emisiunii „1 la 1” de la ONE TV că, în timpul verii, creșterea prețurilor de pe piața regională nu s-a reflectat direct în tarifele achitate de populație datorită energiei produse local din surse regenerabile, care a contribuit la reducerea costului mediu de achiziție.
„În perioada verii, datorită secetei hidrologice, prețul la energie electrică în regiune a continuat să crească. Noi de ce nu am observat o creștere a tarifului la energie electrică pe piața noastră? Pentru că prețul energiei electrice achiziționate în orele de vârf din România, din Ucraina, când ea este mai scumpă, a fost diluat de prețul energiei electrice produse local din surse regenerabile”, a explicat Dorin Junghietu.
Situația s-ar putea însă schimba în sezonul rece, când producția de energie solară scade, iar o parte mai mare din necesar trebuie acoperită din alte surse, inclusiv din importuri și din energia produsă de centralele de termoficare.
Ministrul a prezentat și evoluția prețurilor de achiziție. În timpul verii, Energocom cumpăra energie electrică la un preț mediu de aproximativ 132-133 de euro pentru un megawatt-oră (MWh). În septembrie, costul mediu a depășit 157-158 de euro/MWh. Mai mult, în a doua jumătate a lunii septembrie, prețurile de pe piața regională au depășit 220 de euro/MWh în anumite ore de vârf. Potrivit ministrului, evoluția tarifelor va depinde și de situația hidrologică din regiune. Dacă nivelul apei va crește și centralele hidroelectrice vor putea produce mai multă energie, oferta de electricitate mai ieftină ar putea contribui la reducerea prețurilor de achiziție.
În privința gazelor naturale, Junghietu a precizat că o nouă scumpire este dificil de prognozat în acest moment. Actualul tarif include deja un preț de achiziție ajustat și recuperarea unor devieri financiare negative de peste 170-180 de milioane de lei acumulate de Energocom. Evoluția pieței externe rămâne însă un factor important.
Când ar putea fi majorat tariful la energia electrică
Deocamdată, ANRE nu a anunțat o dată pentru o eventuală modificare a tarifelor. Alexei Taran a explicat că procedura presupune mai multe etape. Mai întâi, ANRE trebuie să aprobe prețul energiei electrice livrate de Energocom către furnizorii care deservesc consumatorii. Ulterior, aceștia vor putea solicita ajustarea tarifelor, iar cererile vor fi examinate de autoritatea de reglementare. Întregul proces ar putea dura de la câteva săptămâni până la una-două luni.
Șeful ANRE susține însă că, în cazul unei majorări, aceasta ar urma să fie procentual mai mică decât scumpirile aplicate recent gazelor naturale și energiei termice.
„Cert este faptul că, chiar dacă va fi o creștere la energia electrică, ea nu va fi de aceeași măsură sau în același procent cum a fost pentru gazele naturale și pentru energia termică”, a precizat Alexei Taran.
Amintim că ultima ajustare a tarifelor la energia electrică pentru consumatorii casnici a avut loc la sfârșitul lunii martie 2026, când ANRE a aprobat o reducere a prețurilor. Noile tarife au intrat în vigoare pe 2 aprilie. În prezent, consumatorii deserviți de Premier Energy, în centrul și sudul țării, achită 3,56 lei pentru un kilowatt-oră (kWh), fără TVA. În nordul Republicii Moldova, unde energia electrică este furnizată de FEE Nord, tariful este de 3,95 lei/kWh, fără TVA.
De asemenea, începând cu 1 octombrie, consumatorii casnici din Republica Moldova plătesc mai mult pentru gazele naturale și energia termică. Tariful pentru gazele naturale a crescut de la 20,30 lei la 26,14 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus. În Chișinău, energia termică furnizată de Termoelectrica s-a scumpit de la 2.020 la 3.277 de lei pentru o gigacalorie, fără TVA. Anterior, Termoelectrica solicitase și majorarea prețului energiei electrice produse în centralele sale, invocând creșterea cheltuielilor pentru gazele naturale.