FOTO/ Dronă prăbușită, găsită în zona unei baze NATO din România. Ar fi de recunoaștere sau de cartografiere
Într-o pădure din România a fost găsită o dronă prăbușită, care avea atașată o parașută. Descoperirea a fost făcută astăzi, 21 decembrie, de către un vânător. Dejeanul.ro a publicat fotografii cu aparatul de zbor fără pilot și scrie că acesta nu seamănă cu o dronă civilă clasică, specialiștii luând în calcul ipoteza că ar putea fi de recunoaștere sau cartografiere.
Potrivit sursei citate, bărbatul a găsit drona intactă printre copaci, pe muntele Strâmtu, comuna Lerești, județul Argeș. Acesta a sesizat Poliția municipiului Câmpulung la ora 10:40.
La fața locului a fost direcționat de urgență un echipaj de Poliție, care a izolat perimetrul și a inițiat verificări.
„Surse apropiate anchetei susțin că obiectul găsit nu seamănă cu o dronă civilă clasică. În apropierea acestuia ar fi fost observată o folie asemănătoare unei parașute, element rar întâlnit la dronele utilizate în scopuri recreative. Specialiștii iau în calcul ipoteza că ar putea fi vorba despre o dronă de recunoaștere sau cartografiere, de dimensiuni reduse, insuficiente pentru a transporta armament, dar posibil aparținând unei categorii militare sau speciale”, notează dejeanul.ro.
În comuna Lerești se află și o bază militară NATO, precizează Observator News. Mai exact, este vorba despre Centrul de Instruire pentru Operații în Mediu CBRN (CBRN- chimică, biologică, radiologică și nucleară), singura de acest fel din România.
Surse din MApN au declarat pentru Observator News că nu a fost înregistrată nicio alertă privind obiectul găsit în pădure și că acesta nu a apărut pe radare.
„Nu știm cum a ajuns acolo. În prezent, trimitem specialiștii, împreună cu reprezentanți ai Parchetului competent”, au declarat sursele MApN, confirmând că zona este una militară și așteaptă analiza tehnică pentru a stabili dacă obiectul este o dronă de supraveghere și dacă are origine civilă sau militară.
La rândul său, Sindicatul EUROPOL - organizație sindicală din România care reprezintă drepturile și interesele profesionale ale polițiștilor, a anunțat că „nu se cunoaște dacă drona are legătură cu conflictul din Ucraina, însă este cert că nu a fost folosită de militarii din baza NATO din zonă”.
Până în momentul publicării acestei știri, Ministerul Apărării de la București nu a venit cu o poziție oficială.


Sursa foto: Antena 3 CNN