Guvernul R. Moldova propune reducerea numărului de primării din țară la 273. Cum ar urma să arate noua hartă
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a prezentat astăzi propunerea noii hărți administrativ-teritoriale a R. Moldova. Documentul prevede reducerea numărului de primării de la peste 800 la 273 și arată concret cum ar urma să fie reorganizate localitățile în urma procesului de amalgamare.
Executivul a lansat și o hartă interactivă a propunerii, prin care cetățenii pot verifica din ce primărie și regiune ar urma să facă parte fiecare localitate și care ar fi populația acesteia.
După cum s-a anunțat anterior, municipiile Chișinău și Bălți își vor păstra statutul, Taraclia ar urma să devină municipiu de nivelul II, iar UTA Găgăuzia își va păstra statutul special.
Una dintre principalele schimbări vizează dimensiunea noilor primării. În urma reorganizării propuse, populația medie a unei primării, fără Chișinău, Bălți și UTA Găgăuzia, ar urma să crească de la 1.916 la 6.758 de locuitori.
În unele localități, diferența ar fi și mai mare. De exemplu, populația noii primării Cantemir ar urma să crească de la 2.680 la peste 17 mii de locuitori, iar cea a primăriei Leușeni - de la circa 1.200 la peste 7.700 de locuitori.
Potrivit propunerii, noua organizare ar schimba și dimensiunea unor centre urbane și rurale. Ungheni ar urma să aibă peste 42 de mii de locuitori, Orhei - peste 28 de mii, iar Călărași și Nisporeni - câte aproximativ 27 de mii. Totodată, mai multe primării rurale ar urma să depășească pragul de zece mii de locuitori.
În cadrul procesului de amalgamare sunt prevăzute și stimulente financiare pentru localități. Astfel, Ungheni ar urma să beneficieze de circa 150 de milioane de lei, Călărași - de 110 milioane de lei, Orhei - de 79 de milioane de lei, Rezina - de 78 de milioane de lei, iar Rîșcani - de 66 de milioane de lei. Valoarea totală a proiectelor care urmează să fie susținute prin aceste stimulente depășește 4,2 miliarde de lei.
„Este important să le oferim acestor echipe capacități, să construim primării puternice, cu mai multe resurse, să digitalizăm procesele și să ne asigurăm că acolo există profesioniștii necesari. Este important să ne pregătim pentru fondurile europene și să dezvoltăm capacități de a implementa proiecte mari care să ofere cetățenilor servicii esențiale: drumuri, iluminat stradal, apă, canalizare, sortarea deșeurilor”, a declarat Alexei Buzu.
Propunerea prezentată astăzi vine după ce, pe 1 octombrie, Guvernul a prezentat Conceptul reorganizării administrației publice locale de nivelul doi. Documentul prevede înlocuirea celor 32 de raioane cu trei regiuni - Nord, Centru și Sud, precum și desființarea consiliilor raionale după alegerile locale din 2027. Totodată, aparatul administrativ de nivelul doi ar urma să fie redus semnificativ, iar o parte dintre atribuțiile, bunurile și resursele gestionate în prezent de raioane ar urma să fie transferate către autoritățile locale.

În paralel cu reorganizarea nivelului regional, reforma prevede comasarea mai multor primării, iar propunerea prezentată astăzi detaliază configurația acestora și populația estimată a noilor unități administrativ-teritoriale.
Autoritățile centrale susțin că au fost organizate peste 1.200 de întâlniri cu cetățenii privind reforma administrației publice locale și că aproximativ 115.000 de persoane și-au expus opinia în cadrul acestora.
În continuare, Guvernul urmează să propună spre consultare primul pachet de legi necesar implementării noii structuri. Ulterior, acesta va fi examinat de Executiv și transmis Parlamentului pentru dezbateri.
Concomitent, autoritățile vor pregăti tranziția de la raioane la regiuni și vor stabili modul de funcționare a noilor primării. Guvernul își propune ca tranziția să fie realizată odată cu alegerile locale din 2027.
