I-ar fi dat bani pentru permise auto, apoi l-au „turnat” la CNA: un bărbat din Bălți, reținut
Doi soți ar fi plătit 2.150 de euro și 1.000 de lei unui bărbat din Bălți care le-ar fi promis că îi poate ajuta să obțină permise de conducere. După ce promisiunea nu ar fi fost respectată, aceștia l-au denunțat la Centrul Național Anticorupție. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, fiind cercetat pentru trafic de influență.
Potrivit CNA, bănuitul ar fi susținut că are influență asupra angajaților Secției înmatriculare vehicule și documentare a conducătorilor auto din municipiul Bălți. În schimbul banilor, acesta ar fi promis că poate interveni pentru ca ambii soți să susțină cu succes probele teoretice și practice, urmând să le fie eliberate permise de conducere de categoria B.
Ancheta este desfășurată de ofițerii CNA împreună cu procurorii anticorupție. În cadrul perchezițiilor la domiciliul bărbatului și în automobilul acestuia, au fost depistate și ridicate probe relevante pentru dosarul penal, anunță instituția.
Bărbatul a fost recunoscut în calitate de bănuit și plasat în izolatorul CNA.
Acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.