marți, 25 august, 2026
  • USD
  • EUR
Liderii europeni se reunesc la Kiev de Ziua Independenței. Ucraina cere mai multe rachete Patriot
Sursa foto: global.espreso.tv

Liderii europeni se reunesc la Kiev de Ziua Independenței. Ucraina cere mai multe rachete Patriot

Principalii parteneri europeni ai Ucrainei se reunesc luni la Kiev, pentru a discuta despre suplimentarea mijloacelor de apărare aeriană și creșterea presiunii asupra Moscovei. La întâlnire participă și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Reuniunea are loc pe 24 august, când țara vecină marchează Ziua Independenței și exact patru ani și jumătate de la începutul invaziei ruse la scară largă.

Întâlnirea Coaliției de Voință va fi prezidată de liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei. La discuții participă și președintele Consiliului European, António Costa.

Premierul britanic Andy Burnham a ajuns în capitala Ucrainei în prima sa deplasare internațională de la preluarea funcției. Acesta urmează să anunțe noi măsuri de sprijin militar și să transmită că Londra nu va renunța la susținerea Kievului până la obținerea unei păci juste și durabile, anunță Guvernul britanic.

Discuțiile se concentrează în special pe suplimentarea mijloacelor de apărare aeriană. Rusia a atacat în ultimele săptămâni Kievul cu rachete balistice, lovind blocuri de locuințe și provocând zeci de victime. Numărul civililor uciși a ajuns la cel mai ridicat nivel de după primele luni ale invaziei din 2022, relatează AFP.

Președintele Volodimir Zelenski le-a cerut în repetate rânduri partenerilor să trimită mai multe sisteme și rachete de interceptare. Potrivit liderului ucrainean, livrările de rachete Patriot au scăzut puternic în ultimii ani. Ucraina a primit 675 de interceptoare în 2023 și 364 în 2025. Pentru 2026 sunt prognozate doar 264, deși atacurile rusești s-au intensificat.

Kievul solicită un pachet de cel puțin 300 de rachete pentru iarna următoare. Franța a promis că va trimite noi rachete de interceptare. Marea Britanie intenționează să permită companiei MBDA să ofere informațiile necesare pentru ca Ucraina și Franța să poată organiza producerea locală a rachetelor cu rază lungă de acțiune SCALP.

În paralel, Ucraina și-a intensificat propriile atacuri asupra infrastructurii energetice și logistice din Rusia, țintele fiind rafinării, depozite și mai multe centre ale companiei de comerț online Ozon din sudul țării.

Coaliția de Voință este o inițiativă franco-britanică creată inițial pentru a reuni statele pregătite să trimită trupe de menținere a păcii în Ucraina după un eventual armistițiu. În lipsa unor progrese diplomatice, grupul a devenit o platformă prin care statele europene încearcă să coordoneze sprijinul pentru Kiev și să intensifice presiunea asupra Moscovei.

Menționăm că tot astăzi, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a decorat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat a țării.

VIDEO/ Maia Sandu, la Kiev de Ziua Independenței Ucrainei. Zelenski va primi Ordinul Republicii
Președinta Maia Sandu se află astăzi la Kiev, unde participă la evenimentele dedicate celor 35 de ani de la proclamarea independenței Ucrainei. Șefa statului a anunțat că îi va conferi președintelui ucrainean Volodimir Zelenski Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat a Republicii Moldova. „Sunt la Kiev pentru a

Pe 24 august 1991, Rada Supremă de la Kiev a adoptat Actul Declarației de Independență a Ucrainei, prin care țara s-a desprins de Uniunea Sovietică. Aniversarea din acest an este marcată în condiții stricte de securitate, pe fundalul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă.

Ucraina își sărbătorește pentru a cincea oară independența pe timp de război. Zelenski: „Va veni și ziua în care va fi pace”
Ucraina marchează astăzi 35 de ani de la proclamarea independenței, într-un moment în care țara se află în al cincilea an de război pe scară largă cu Rusia. În mod tradițional, liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj video în care a vorbit despre prețul libertății, rezistența