joi, 30 aprilie, 2026
  • USD
  • EUR
Ministerul Apărării: Obiectul depistat la Telenești este drona care a survolat spațiul aerian al R. Moldova acum o lună
Sursa foto: Poliția

Ministerul Apărării: Obiectul depistat la Telenești este drona care a survolat spațiul aerian al R. Moldova acum o lună

Ministerul Apărării anunță că, în urma investigațiilor desfășurate de instituțiile competente, obiectul descoperit astăzi pe un câmp din apropierea localității Băneștii Noi, raionul Telenești, a fost identificat drept aparatul de zbor fără pilot care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova pe 30 martie 2026.

Potrivit autorităților, drona a fost detectată de sistemele de supraveghere aeriană la ora 21:29, după ce a traversat frontiera de stat din direcția regiunii Odesa, Ucraina. Monitorizarea aparatului a continuat până la ora 22:03, când acesta a dispărut de pe radar în regiunea raionului Orhei.

Reprezentanții Ministerului Apărării au precizat că aparatul identificat la Telenești corespunde traiectoriei și caracteristicilor țintei monitorizate la acea dată.

Componentele dronei au fost ridicate în condiții de siguranță și sunt supuse expertizei de specialitate, pentru stabilirea exactă a provenienței și configurației tehnice.

Ministerul Apărării menționează că, în cooperare cu celelalte instituții ale statului și partenerii externi, continuă monitorizarea atentă a spațiului aerian pentru asigurarea securității cetățenilor.

Autoritățile reiterează apelul către populație să nu se apropie și să nu atingă obiecte necunoscute sau suspecte, iar în astfel de cazuri să apeleze imediat Serviciul 112.

Un obiect asemănător unei drone a fost depistat astăzi pe un câmp din satul Băneștii Noi, raionul Telenești. Descoperirea a fost făcută de localnici, care au alertat imediat poliția.

Ultima oră! Obiect asemănător unei drone, depistat pe un câmp din raionul Telenești
Un obiect asemănător unei drone a fost depistat astăzi pe un câmp din satul Băneștii Noi, raionul Telenești. Descoperirea a fost făcută de localnici, care au alertat imediat poliția. La fața locului au intervenit polițiștii din Telenești, care au securizat zona și au identificat toate componentele aparatului de zbor. Potrivit