Seceta și riscurile energetice mențin R. Moldova în stare de alertă încă 30 de zile
Guvernul a prelungit starea de alertă în sectorul energetic și în cel hidrologic cu 30 de zile. Hotărârile care prevăd acest lucru au fost aprobate în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri de astăzi, 26 august.
Directorul Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC), Serghei Diaconu, a declarat că situația în domeniul electroenergetic și al produselor petroliere rămâne complicată atât la nivel regional, cât și global. Potrivit lui, perturbarea lanțurilor logistice a dus la creșterea prețurilor și la dificultăți de aprovizionare.
„În luna iunie, iulie și începutul lunii august am ajuns să vorbim despre stocuri de mai puțin de cinci zile de consum și de peste 100 de benzinării care nu aveau motorină disponibilă. Eforturile conjugate ale ministerului Energiei și a Oficiului Premierului, în dialog cu partenerii externi, au permis astăzi să aducem la normalitate. Avem opt zile de consum pentru stocuri și avem mai puțin de 33 de benzinării în care nu este motorină, dar vorbim de acele benzinării care nu sunt importatori, dar doar revând”, a precizat Diaconu.
Șeful CNMC a subliniat necesitatea menținerii mobilizării instituțiilor statului pentru monitorizarea stocurilor și a fluxurilor de import, precum și pentru o intervenție rapidă în cazul blocajelor administrative sau logistice.
Potrivit oficialului, situația hidrologică rămâne la fel de gravă. La lacul de acumulare Nistrean, nivelul apei a coborât la mai puțin de nouă metri sub nivelul normal de retenție, iar la lacul Costești-Stânca este cu aproape șapte metri sub limita normală. Totodată, mai multe râuri, inclusiv Vilia, Draghiște, Cubolta și Botna, sunt aproape complet secate.
Diaconu a avertizat că, fără măsuri de stabilizare, situația ar putea necesita intervenții mai dure pentru a preveni sistarea alimentării cu apă potabilă și tehnică a populației, spitalelor, școlilor și instituțiilor sociale.
R. Moldova se află în stare de alertă în sectorul energetic și cel hidrologic din 28 iulie 2026, măsura fiind instituită inițial pentru o perioadă de 30 de zile.
Decizia privind sectorul energetic a fost luată în contextul perturbărilor de pe piața regională a carburanților și al riscurilor pentru securitatea energetică a țării, iar cea privind sectorul hidrologic - din cauza secetei și a scăderii nivelului apei în râul Nistru.