Tensiuni înainte de sentință în dosarul Plahotniuc: cerere de recuzare a completului de judecată
O nouă cerere de recuzare a fost depusă în dosarul fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, cu doar o zi înainte de pronunțarea sentinței. De această dată, apărarea vizează schimbarea completului de judecată prin recuzarea judecătorului Sergiu Stratan.
Solicitarea a fost înaintată de avocatul Lucian Rogac, care susține că există circumstanțe ce ar pune la îndoială imparțialitatea magistratului și legalitatea componenței completului care examinează cauza.
Potrivit apărării, demersul vine în continuarea unor cereri anterioare de recuzare și este fundamentat pe jurisprudență și precedente invocate în alte dosare, inclusiv situații în care instanțele superioare ar fi constatat incompatibilități legate de participarea judecătorilor la examinarea unor cauze cu elemente factuale similare.
„Când am făcut publică recuzarea, unii au ironizat-o, numai că între timp a apărut exact precedentul care arată cât de gravă este problema. În dosarul Lucinschi, sentința a fost casată pentru incompatibilitate și pentru încălcarea regulilor de compunere a completului. Curtea de Apel a spus limpede: judecătorul care a examinat aceleași sau parțial aceleași probe nu mai poate judeca o altă cauză”, a declarat Lucian Rogac.
Acesta susține că situația din dosarul lui Vladimir Plahotniuc ar fi una similară și ar ridica probleme serioase privind legalitatea examinării cauzei.
„Cel mai grav este că președintele completului, Sergiu Stratan, este în cunoștință de cauză, or anume la el a revenit spre reexaminare cauza lui Lucinschi, după constatarea făcută de Curtea de Apel. Aceasta nu este o chichiță procedurală, este exact tipul de ilegalitate pentru care se răstoarnă sentințe. Dacă se merge la o hotărâre cu un tribunal viciat, nu mai vorbim despre justiție, ci despre o sentință compromisă din start”, a mai afirmat avocatul.
Apărarea insistă că menținerea actualului complet ar încălca principiile de imparțialitate și ar putea afecta validitatea eventualei hotărâri.
Cererea de recuzare urmează să fie examinată de instanță înainte de pronunțarea sentinței, programată pentru mâine, 22 aprilie. În același dosar, procurorii au solicitat o pedeapsă de 25 de ani de închisoare, Plahotniuc fiind acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.
Recent, avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, a anunțat că a depus o cerere de recuzare a judecătoarelor Ana Cucerescu și Olga Bejenari din completul care examinează dosarul clientului său, invocând presupuse incompatibilități.
Într-o declarație publică, apărătorul a calificat demersul drept unul „de maximă importanță” pentru desfășurarea procesului.
Cel mai avansat este dosarul legat de frauda bancară, considerat cauza principală în care este inculpat. Acesta a ajuns în etapa dezbaterilor judiciare, ceea ce înseamnă că procesul se apropie de final. Procurorii au solicitat o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare, iar instanța urmează să se pronunțe după analizarea probelor și a pledoariilor finale.
Un alt dosar vizează acuzații de fals în acte. Cauza a fost inițiată recent, după ce ar fi fost identificate documente de identitate false utilizate în afara țării.
De asemenea, Plahotniuc este vizat și în dosarul cunoscut drept „Kuliok”, care ține de suspiciuni de corupere activă. Cauza a fost pornită în 2022.
Amintim că Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe aeroportul din Atena pe 22 iulie 2025, fiind extrădat în R. Moldova pe 25 septembrie și imediat încarcerat în Penitenciarul nr.13.

