Tragedie în raionul Florești: Un băiat de 17 ani a fost găsit decedat după o noapte de căutări
Un adolescent din raionul Florești a fost găsit fără suflare în apropierea unei ecluze a râului Răut, după o noapte de căutări. Cazul a fost făcut public de TV8, informația fiind confirmată pentru ziar.md de către ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Florești, Lilia Harea.
Potrivit TV8, oamenii legii au fost alertați aseară, după ce băiatul ar fi vrut să-și pună capăt zilelor în proximitatea unui pod din satul Vărvăreuca.
„În jurul orei 21:45, Poliția din Florești a fost sesizată cu privire la faptul că un adolescent de 17 ani s-ar afla într-o posibilă situație de risc. Imediat, la fața locului au fost direcționate echipaje de poliție și salvatori, fiind demarate acțiuni de căutare”, a precizat Lilia Harea pentru ziar.md.
În urma primelor verificări, pe malul râului Răut a fost găsit telefonul mobil al băiatului. Operațiunile au continuat pe parcursul întregii nopți.
Scafandrierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au găsit corpul neînsuflețit al adolescentului în această dimineață, în apropierea unei construcții hidrotehnice speciale a Răutului
Polițiștii urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs tragedia.
În cazul în care dumneavoastră sau cei dragi vă simțiți copleșiți de gânduri rele și aveți nevoie de o vorbă bună, un sfat sau sprijin emoțional, puteți contacta specialiștii de la Linia Verde pentru Prevenirea Suicidului prin intermediul paginii pentruviata.md sau direct pe adresa de e-mail ajutor@pentruviata.md.
Dacă sunteți în pericol de suicid sau cunoașteți persoane care se află în asemenea situații, contactați imediat Serviciul 112.