miercuri, 11 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
Trei acorduri R. Moldova-Ucraina, semnate la Kiev: Repatrierea copiilor neînsoțiți și un nou punct vamal Cosăuți-Yampil
Foto: gov.md

Trei acorduri R. Moldova-Ucraina, semnate la Kiev: Repatrierea copiilor neînsoțiți și un nou punct vamal Cosăuți-Yampil

Republica Moldova și Ucraina au semnat, la Kiev, trei acorduri bilaterale în prezența prim-ministrului Alexandru Munteanu. Documentele vizează cooperarea în domenii cu impact direct asupra cetățenilor, precum protecția copiilor, facilitarea circulației la frontieră și integrarea profesională a membrilor familiilor diplomaților.

Primul acord se referă la repatrierea copiilor neînsoțiți și stabilește mecanisme comune pentru identificarea, protecția și întoarcerea acestora în siguranță la locul de trai permanent. Potrivit autorităților, documentul va permite intervenții mai rapide și cooperare directă între instituțiile competente, în conformitate cu standardele internaționale de protecție a copilului.

Al doilea document semnat este un protocol privind înființarea punctului de trecere rutieră Cosăuți-Yampil, cu statut de punct deschis traficului internațional. Proiectul prevede și construirea unui pod peste Nistru, care ar urma să faciliteze circulația persoanelor și a transportatorilor între cele două localități.

Cel de-al treilea acord vizează dreptul la muncă remunerată pentru membrii familiilor personalului diplomatic și consular. Aceștia vor putea desfășura activități profesionale în statul gazdă pe durata misiunii, în funcție de calificările deținute.

Menționăm că semnarea acordurilor a avut loc în cadrul vizitei oficiale a premierului Alexandru Munteanu la Kiev, unde acesta a avut întrevederi cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu omologul său ucrainean, Iulia Sviridenko, dar și cu prim-vicepreședintele Radei Supreme, Oleksandr Kornienko. Discuțiile au vizat cooperarea bilaterală, sprijinul pentru Ucraina și parcursul european comun.

Întrevedere Munteanu-Zelenski: R. Moldova își reafirmă sprijinul pentru Ucraina și parcursul european comun
Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a avut o întrevedere cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Kiev, unde au fost discutate modalitățile de consolidare a cooperării dintre cele două țări și avansarea procesului de integrare europeană prin sprijin reciproc. În cadrul discuțiilor, premierul a reafirmat sprijinul ferm al Republicii Moldova pentru

Vizita a inclus și un moment simbolic, cu depunerea de flori la Zidul Memoriei Apărătorilor Căzuți ai Ucrainei. Totodată, autoritățile au anunțat transmiterea unui nou lot de ajutor umanitar pentru țara vecină.

Premierul Alexandru Munteanu a depus flori la Kiev în memoria apărătorilor Ucrainei: „Pacea și libertatea sunt neprețuite”
Premierul Alexandru Munteanu și-a început vizita oficială la Kiev, Ucraina, cu un gest simbolic. Oficialul a depus flori la Zidul Memoriei Apărătorilor Căzuți ai Ucrainei, alături de omologul său ucrainean, Iulia Sviridenko. Șeful Executivului a transmis un mesaj de recunoștință, de solidaritate și sprijin pentru lupta pe care o duce

Din delegația Republicii Moldova au făcut parte ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Sergiu Mihov.

Ajutor pentru Ucraina: Lotul umanitar acordat de R. Moldova va ajunge astăzi la Kiev
Lotul de ajutor umanitar pregătit de R. Moldova pentru Ucraina va ajunge astăzi la Kiev. Premierul Alexandru Munteanu a anunțat acest lucru cu puțin timp în urmă, în cadrul unor declarații de presă susținute în comun cu omoloaga sa ucraineană, Iulia Sviridenko. „R. Moldova și Ucraina sunt prieteni adevărați și

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram