
Un angajat al Ambasadei Republicii Belarus în R. Moldova, declarat persona non grata
ACTUALIZARE (12:32) Ministerul Afacerilor Externe confirmă că un colaborator al Ambasadei Republicii Belarus la Chișinău a fost declarat persona non grata pe teritoriul R. Moldova.
Angajatul Ambasadei Republicii Belarus urmează să părăsească teritoriul R. Moldova în următoarele zile.
ȘTIREA INIȚIALĂ (12:10) Un angajat al Ambasadei Republicii Belarus în R. Moldova ar fi fost declarat persona non grata de autoritățile de la Chișinău, scrie Agenția IPN cu referire la surse. Ministerul Afacerilor Externe nu a confirmat deocamdată informația.
Decizia ar avea legătură cu reținerea de acum două zile a fostului șef adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din R. Moldova, Alexandru Balan, care este cercetat pentru divulgarea secretelor de stat ale României către Belarus.
Acesta a fost reținut pe 8 septembrie pe aeroportul din Timișoara și dus ieri, 9 aprilie, la București pentru audieri. Autoritățile române spun că există suspiciuni rezonabile că în ultimii doi ani Balan s-ar fi întâlnit în Ungaria cu ofițeri ai serviciilor secrete din Belarus, oferind informații secrete în schimbul unor sume de bani.
Demascarea spionului a fost o acțiune complexă făcută în cooperare cu serviciile de informații din Cehia, Polonia, Ungaria și R. Moldova. În contextul acestei operațiuni, Cehia a anunțat că expulzează un diplomat belarus.
