sâmbătă, 19 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Explozia de lângă Colonița: Au fost depistate alte presupuse componente de dronă, inclusiv motorul
Sursa foto: Poliția R. Moldova

Explozia de lângă Colonița: Au fost depistate alte presupuse componente de dronă, inclusiv motorul

ACTUALIZARE (13:15) Poliția a anunțat depistarea altor presupuse componente de dronă, inclusiv a motorului. Resturile au fost găsite în raza de aproximativ 100 de metri de locul producerii deflagrației de pe terenul din apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău.

Oamenii legii au precizat că serviciile specializate continuă cercetările.

ACTUALIZARE (12:40) Fragmente care ar putea proveni de la o dronă au fost descoperite pe un teren din apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău. Descoperirea a fost făcută în urma verificărilor desfășurate de Poliție după explozia raportată în zonă.

Potrivit oamenilor legii, la fața locului au intervenit experții Secției tehnico-explozive a Poliției, care examinează obiectele depistate și urmează să stabilească proveniența acestora.

Zona în care au fost găsite fragmentele a fost securizată pentru ca specialiștii să poată efectua verificările în condiții de siguranță.

Deocamdată, Poliția precizează că fragmentele ar putea proveni de la o dronă, însă acest lucru urmează să fie confirmat în urma expertizelor. Nu au fost oferite, pentru moment, informații despre tipul aparatului sau proveniența acestuia.

ACTUALIZARE (09:45) Bubuitura puternică auzită în această dimineață în zona Colonița-Tohatin a fost provocată de o explozie, confirmă șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Deocamdată însă, autoritățile nu au stabilit ce obiect a explodat și nici locul exact în care acesta s-ar afla.

Potrivit șefului IGP, imaginile publicate inițial de Poliție surprind doar o mică secvență a incidentului. Analiza altor înregistrări video obținute de oamenii legii indică însă că în zonă s-a produs o explozie.

„Analizând și alte filmulețe, alte înregistrări video, este o explozie care a avut loc”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

Șeful IGP a precizat că explozia a fost însoțită de o lumină puternică, vizibilă pe imaginile analizate de polițiști. Ce anume a provocat-o rămâne, pentru moment, necunoscut.

„Cu adevărat a fost o explozie, însoțită de un focar de lumină puternică. Ce a fost, nu putem confirma detalii despre obiect”, a declarat Cernăuțeanu.

Poliția a suplimentat echipele aflate în teren, iar în operațiune au fost implicate și echipe cu drone. Acestea verifică zona de la înălțime pentru a identifica locul în care s-ar putea afla obiectul și pentru a reconstitui posibila sa traiectorie.

ȘTIREA INIȚIALĂ (08:19) O bubuitură puternică, auzită în toiul nopții în apropiere de Chișinău, a pus autoritățile în alertă. Mai mulți locuitori au sunat la 112, iar polițiștii au început verificări în mai multe localități. Deocamdată, nu au fost găsite obiecte suspecte sau urme ale unei explozii.

Potrivit Poliției, primele apeluri au fost recepționate în această dimineață, în jurul orei 04:20. Oamenii au semnalat că au auzit o bubuitură puternică în zona de sud-vest a satului Colonița, în direcția Tohatin.

Echipajele de poliție s-au deplasat în zonele indicate și au făcut verificări în Colonița și Humulești. Până în prezent, oamenii legii nu au depistat obiecte suspecte, urme de explozie sau alte elemente care ar putea reprezenta un pericol pentru populație.

0:00
/0:17

Verificările au fost extinse și în localitățile Dolinnoe și Maximovca, pentru a stabili de unde a provenit zgomotul și ce anume l-ar fi provocat.

Oamenii din aceste localități sunt nedumeriri de sunetul auzit și de faptul ce Poliția nu a găsit nimic deocamdată, având în vedere ca sunetul a fost puternic.

Poliția le recomandă oamenilor ca, în cazul în care observă obiecte sau elemente suspecte, să nu se apropie și să nu le atingă. Cetățenii sunt îndemnați să se îndepărteze de zona respectivă și să apeleze imediat numărul 112.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Informațiile disponibile la această etapă sunt preliminare.