luni, 09 noiembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Marta Kos: UE va aloca încă 30 de milioane de euro pentru a ajuta moldovenii să achite facturile la energie
Captură video/ Parlamentul Republicii Moldova

Marta Kos: UE va aloca încă 30 de milioane de euro pentru a ajuta moldovenii să achite facturile la energie

Uniunea Europeană va aloca Republicii Moldova încă 30 de milioane de euro pentru a reduce povara facturilor la energie, în special pentru cetățenii care au cea mai mare nevoie de sprijin. Anunțul a fost făcut de comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, în plenul Parlamentului de la Chișinău. Oficialul european a explicat că decizia vine în contextul creșterii prețurilor la energie și al noilor incertitudini de pe piețele energetice.

Marta Kos a precizat că scumpirea energiei este determinată de mai mulți factori externi, inclusiv închiderea Strâmtorii Ormuz și scăderea nivelului apei în Dunăre și Prut, evoluții care au generat noi incertitudini pe piața energetică.

„Din acest motiv am propus acum încă 30 de milioane de euro pentru Moldova, pentru cetățenii dumneavoastră, pentru a ușura povara costurilor ridicate la energie pentru moldovenii care au cea mai mare nevoie de acest sprijin”, a declarat oficiala europeană.

Comisara europeană a subliniat că sprijinul financiar face parte din eforturile Uniunii Europene de a ajuta Republica Moldova să-și consolideze securitatea energetică și să reducă dependențele externe. Ea a amintit că, în ultimii doi ani, Uniunea Europeană a susținut investiții menite să dezvolte capacitățile energetice interne și infrastructura țării.

Totodată, Marta Kos a vorbit despre Planul de Creștere pentru Republica Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, aflat în derulare până la sfârșitul anului 2027. Oficialul european a anunțat că Uniunea pregătește și un nou pachet de sprijin financiar, care urmează să intre în vigoare începând cu 2028, pentru a continua investițiile în economia Republicii Moldova.

„Prin infrastructură mai bună, prin acces mai bun al întreprinderelor la mediul de afaceri la piața europeană, putem să ajutăm moldovenii, întotdeauna să-și construiască un viitor acasă. Și principiul este unor foarte simplu, atunci când Moldova implementează reforme, unele europeană oferă investiții și acest lucru, evident, trebuie să servească, să ajute moldovenilor să construiescă drumuri mai noi, să-și modernizeze școlele, să aibă acces la apă potabilă, apă pură. De ce? Anul viitor noi vom pregăti un pachet nou de sprijin financiar care va începe în anul 2028 și care va continua sprijinul oferit prin planul de creștere, care valorează 1,9 milioane, miliarde, miliarde de euro, aflat în derulare până la sfârșitul anului 2027”, a mai adăugat Marta Kos.

În discursul său din Parlament, Marta Kos a abordat și parcursul european al țării. Ea a declarat că, în următoarele luni, Republica Moldova ar putea intra într-o nouă etapă a negocierilor de aderare, după îndeplinirea criteriilor intermediare privind statul de drept, independența justiției și combaterea corupției.

Comisara europeană a menționat că, dacă ritmul actual al reformelor va fi menținut, Republica Moldova ar putea încheia provizoriu până la 25 de capitole de negociere în 2027, ceea ce ar permite încheierea negocierilor de aderare la începutul anului 2028.

„Puteți miza pe sprijinul nostru la fiecare pas din această călătorie. (...) Nu vom înceta să vă sprijinim pe măsură ce visul de a vă alătura familiei europene va deveni realitatea dumneavoastră de zi cu zi”, a continuat comisara.

Precizăm că deputații fracțiunii socialiștilor și a comuniștilor au bicotat ședința în care Marta Kos a susținut alocuțiunea. Reprezentanții PSRM acuză majoritatea parlamentară PAS că nu le oferă deputaților din opoziție posibilitatea de a lua cuvântul, de a face declarații politice sau de a-i adresa întrebări comisarei europene.

Socialiștii afirmă că decizia de boicot nu are la bază opțiuni geopolitice, ci ceea ce ei califică drept încălcări ale principiilor democratice și ignorarea problemelor cetățenilor.

Chicu vrea demiterea lui Grosu, PSRM boicotează ședința cu Marta Kos. Reacția consilierei speakerului
Vizita comisarei europene pentru extindere, Marta Kos, la Parlament este însoțită de acuzații și un boicot anunțat de opoziție. Deputatul „Alternativa” Ion Chicu a declarat că PDCM a pregătit un proiect pentru inițierea demiterii președintelui legislativului, Igor Grosu, iar fracțiunea socialiștilor a anunțat că nu va participa la ședința specială

Amintim că Marta Kos se află într-o vizită oficială în Republica Moldova.