marți, 14 aprilie, 2026
  • USD
  • EUR
Percheziții CNA în nordul țării! Cinci persoane au fost reținute în dosare de corupție în construcții
Sursa foto: CNA

Percheziții CNA în nordul țării! Cinci persoane au fost reținute în dosare de corupție în construcții

Cinci persoane au fost reținute de ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii din Bălți, în cadrul mai multor dosare de corupție ce vizează domeniul construcțiilor. Printre cei vizați se numără doi administratori ai unor companii de construcții, dar și trei persoane publice, printre care doi directori adjuncți ai unor instituții de învățământ profesional din Bălți și un diriginte de șantier din cadrul Spitalului Raional Sîngerei.

Potrivit anchetatorilor, unul dintre administratori ar fi oferit sume cuprinse între 8.000 și 35.000 de lei unor persoane publice pentru a evita verificarea corectă a lucrărilor realizate în cadrul unor contracte cu instituții de stat. În acest fel, ar fi fost acceptate lucrări executate cu abateri.

Un alt administrator este suspectat că ar fi pretins bani, susținând că are influență asupra unor funcționari din cadrul Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, pentru a facilita recepția unei construcții.

Pe 14 aprilie, oamenii legii au desfășurat 15 percheziții în aceste dosare. În urma acțiunilor, cinci persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica toate persoanele implicate.

Autoritățile reamintesc că orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.