Premierul la raport: Tofan, despre cele 100 de zile la Guvern, între realizări și realitatea din buzunarele moldovenilor
Premierul Vasile Tofan recunoaște că, în pofida unor indicatori economici pozitivi, cetățenii Republicii Moldova nu resimt încă suficient îmbunătățirea situației economice. Inflația ridicată, costurile energiei și dificultățile financiare ale familiilor rămân probleme majore, în timp ce deficitul bugetar, care se apropie de 6%, nu poate fi menținut la acest nivel pe termen lung. Declarațiile au fost făcute joi, 5 noiembrie, în cadrul prezentării raportului de activitate al Guvernului pentru primele 100 de zile de mandat, document care cuprinde 182 de rezultate, decizii și acțiuni realizate sau inițiate.
În discursul său, șeful Executivului a prezentat principalele realizări și priorități ale Guvernului în domeniile economiei, infrastructurii, energiei, sănătății, educației, protecției sociale, justiției și integrării europene. Totodată, premierul a admis că unele reforme vor fi dificile și nepopulare, dar a insistat asupra necesității continuării acestora.
Referindu-se la situația economică, Tofan a declarat că agricultura a înregistrat o creștere de peste 18%, industria de aproape 7%, iar exporturile de produse moldovenești au avansat cu aproximativ 13%. Potrivit premierului, investițiile și comerțul au crescut, iar salariul mediu s-a majorat cu 9,5% în termeni nominali și cu circa 3,3% în termeni reali. Cu toate acestea, șeful Guvernului a recunoscut că evoluțiile statistice nu se reflectă deocamdată suficient în nivelul de trai al populației.
„Știu foarte bine că aceste cifre nu se simt încă suficient în buzunarul oamenilor. Inflația rămâne ridicată. Energia este scumpă. Pentru multe familii, viața de zi cu zi continuă să fie dificilă. De aceea, nu ne putem mulțumi cu faptul că un indicator arată mai bine decât anul trecut. Trebuie să transformăm aceste semnale într-o economie care produce mai mult, exportă mai mult, atrage capital și poate plăti salarii mai bune”, a declarat premierul.
O altă problemă semnalată de Tofan este deficitul bugetar, care se apropie de 6%. Premierul a explicat că o parte din cheltuielile suplimentare au fost direcționate către compensațiile pentru energie, angajații din sectorul bugetar, infrastructura locală și drumuri, însă a avertizat că statul nu poate continua să acumuleze deficite ridicate.
„Aproape 6% deficit bugetar nu poate deveni o normalitate. Nu este responsabil să finanțăm permanent cheltuielile de astăzi prin facturi lăsate generațiilor următoare. Și înainte ca statul să ceară mai mulți bani de la oameni și companii, trebuie să demonstreze că folosește mai bine banii pe care îi are deja”, a subliniat Vasile Tofan.
În acest context, premierul a vorbit despre reforma fiscală, care prevede majorarea scutirii personale cu 35%, extinderea aplicării cotei zero pentru profitul reinvestit în cazul companiilor eligibile și reducerea unor facilități fiscale. În paralel, Guvernul intenționează să impoziteze mai mult activitățile asociate unor costuri sociale, inclusiv jocurile de noroc, alcoolul și tutunul.
În domeniul mediului de afaceri, premierul a anunțat eliminarea unor acte permisive considerate inutile, măsură care ar urma să genereze economii estimate la 37 de milioane de lei în prima etapă. Totodată, Executivul a elaborat o foaie de parcurs cu 300 de măsuri pentru simplificarea serviciilor și pregătește mecanismul „Întreprinderea START”, prin care o afacere mică ar putea fi lansată de pe telefon, cu mai puține proceduri birocratice. Potrivit lui Tofan, plafonul pentru anumite operațiuni valutare care pot fi efectuate fără autorizare a fost majorat de zece ori, de la 10.000 la 100.000 de euro. De asemenea, două posturi vamale din Chișinău activează inclusiv în weekend, pentru a facilita activitatea antreprenorilor.
Premierul a menționat și platforma controale.gov.md, prin intermediul căreia au fost recepționate peste 200 de sesizări din partea antreprenorilor privind controale excesive, repetitive sau posibile abuzuri.
„Nu vrem un stat care nu controlează. Statul trebuie să controleze. Dar vrem un stat care controlează inteligent, coordonat și pe bază de risc, acolo unde problema este reală”, a precizat șeful Executivului.
În primele 100 de zile, potrivit raportului prezentat, au avut loc peste 100 de întâlniri și discuții cu potențiali investitori locali și internaționali din domeniile IT, industrie, energie, agricultură, turism, servicii medicale și infrastructură. Premierul a recunoscut însă că nu toate aceste discuții se vor transforma în investiții concrete.
În ceea ce privește piața muncii, aproximativ 7.000 de persoane s-au angajat cu sprijinul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar pentru alte aproximativ 2.900 de persoane care activau informal au fost legalizate raporturile de muncă.
Un capitol important al discursului a vizat reforma administrației publice. Premierul a reiterat intenția Guvernului de a reorganiza cele 32 de raioane în trei regiuni - Nord, Centru și Sud - și de a consolida capacitatea administrativă a primăriilor.
„R. Moldova are aproape 900 de primării, 32 de raioane, într-o țară cu populația în scădere. Multe administrații mici nu au un inginer, un jurist, un specialist în achiziții sau un om care să poată pregăti un proiect european. Asta nu este autonomie reală. O primărie fără oameni și capacitate nu poate folosi oportunitățile pe care le are”, a declarat Tofan.
Șeful Guvernului a recunoscut că reforma întâmpină rezistență și este nepopulară, însă a afirmat că autoritățile au decis să o promoveze în pofida dificultăților politice.
„Am ales să abordăm direct și nivelul al doilea al administrației, raioanele. Am propus reorganizarea celor 32 de raioane în trei regiuni: Nord, Centru și Sud. Este o reformă pe care guverne succesive au amânat-o, inclusiv pentru că este politic dificilă, mai ales în apropierea alegerilor locale. Noi am decis să o punem pe masă acum, nu pentru că este simplu, este complicată, dar este necesară”, a spus premierul.
Totodată, Tofan a anunțat că Guvernul a început analiza administrației centrale și a instituțiilor subordonate, pentru identificarea structurilor cu atribuții suprapuse și reducerea cheltuielilor administrative.
În privința întreprinderilor de stat, premierul a atras atenția asupra randamentului redus al activelor administrate de stat. Potrivit acestuia, portofoliul întreprinderilor de stat are un capital propriu de aproximativ 38 de miliarde de lei, însă randamentul calculat din dividende și defalcări este de numai 1,38%. Dacă sunt excluse cele trei societăți pe acțiuni care plătesc cele mai mari dividende, indicatorul scade la 0,38%.
„Ca un om din business, pot să vă spun că niciodată n-aș fi investit într-o companie cu un randament de 1,38%. Dacă excludem cele trei societăți pe acțiuni care plătesc cele mai mari dividende, randamentul în general cade la 0,38%. Este mult prea puțin”, a afirmat Tofan.
În acest context, au fost revizuite aproximativ 100 dintre cele mai mari pachete de remunerare din întreprinderile de stat, inclusiv salariile fixe, primele, sporurile și beneficiile. Agenția Proprietății Publice a suspendat acordarea unor noi prime și bonusuri discreționare până la finalizarea verificărilor. Premierul a insistat că măsura nu urmărește reducerea generalizată a salariilor, ci justificarea remunerațiilor mari prin competență, responsabilitate și rezultate.
La capitolul infrastructură, Tofan a anunțat că în primele 100 de zile au fost recepționați 88 de kilometri de drumuri naționale, inclusiv sectoare reabilitate și drumuri de ocolire. De asemenea, a fost semnat contractul pentru centura orașului Cimișlia și a fost lansat studiul de fezabilitate pentru aproximativ 125 de kilometri ai autostrăzii A8 Ungheni–Chișinău.
În localități, potrivit premierului, au fost finalizate peste 100 de proiecte, inclusiv aproximativ 50 de kilometri de drumuri locale, 28 de kilometri de trotuare și 285 de kilometri de apeduct. Prin rectificarea bugetară, pentru infrastructura locală a fost alocat suplimentar un miliard de lei.
În domeniul energetic, șeful Executivului a anunțat constituirea unor stocuri de peste 199 de milioane de metri cubi de gaze naturale în România și Ucraina, precum și contractarea întregului necesar planificat pentru sezonul rece. Totodată, după discuțiile de la Kiev, Energocom a obținut acces la piața ucraineană și a cumpărat primele două milioane de metri cubi de gaze la un preț mai mic decât cel de pe piața spot TTF, potrivit declarațiilor premierului.
În privința infrastructurii energetice, Tofan a afirmat că lucrările la stația Chișinău, parte a proiectului liniei electrice Vulcănești-Chișinău, au fost finalizate, iar instalația este pregătită pentru energizare. Premierul a menționat și proiectele de interconectare Bălți-Suceava și Strășeni-Gutinaș, ultimul beneficiind, potrivit declarațiilor sale, de un grant american de 130 de milioane de dolari.
La capitolul sănătate, premierul a prezentat extinderea serviciilor de chimioterapie în nouă instituții medicale din țară, contractarea a aproximativ 1.600 de operații de cataractă și achiziționarea a 30 de ambulanțe, două tomografe și nouă ecografe. De asemenea, au fost semnate 113 contracte, în valoare de peste 340 de milioane de lei, pentru renovarea și dotarea instituțiilor medicale. Proiectele spitalelor regionale de la Bălți și Cahul, cu investiții cumulate de peste 200 de milioane de euro, au avansat la etapa de proiectare.
În educație, Guvernul a aprobat un program de 13,5 miliarde de lei pentru următorii cinci ani și a anunțat investiții de 80 de milioane de euro în 25 de instituții de învățământ profesional. Totodată, au fost cumpărate 57 de microbuze școlare, iar bursele studenților au crescut cu cel puțin 40%. Potrivit premierului, numărul studenților este cu peste 1.150 mai mare decât anul trecut, iar 468 de tineri specialiști au ales să activeze în școli și grădinițe.
În domeniul protecției sociale, Tofan a evidențiat introducerea unei plăți anuale de 3.000 de lei pentru peste 13.500 de copii cu dizabilități. Sprijinul este acordat proactiv, fără ca părinții să fie nevoiți să depună dosare. De asemenea, au fost cumpărate 33 de locuințe protejate pentru persoanele cu dizabilități, a fost extinsă protecția socială pentru 50.800 de persoane care lucrează pe cont propriu și au fost alocate 550 de milioane de lei pentru compensațiile la energie începând cu luna decembrie.
Referindu-se la reforma justiției, premierul a declarat că, dintre cei 204 judecători care au intrat în procesul de evaluare externă, 70 au părăsit sistemul, iar 46 nu au promovat evaluarea. În cazul procurorilor, 33 dintre cei 84 evaluați nu au trecut verificările.
„Guvernul nu poate și nu trebuie să decidă cine este vinovat și cine nu. Asta este treaba procurorilor și a judecătorilor. Dar putem construi instituții mai curate doar dacă mergem până la capăt cu reforma în acest sector”, a afirmat Tofan.
În domeniul securității, premierul a reiterat că neutralitatea Republicii Moldova nu exclude necesitatea consolidării capacităților de apărare.
„Republica Moldova este un stat neutru. Dar un stat neutru, și nu o să încetez să o repet, nu înseamnă că trebuie să fie un stat slab. Neutralitatea nu protejează singură spațiul aerian, infrastructura, rețelele informatice sau frontiera”, a declarat șeful Guvernului.
Acesta a menționat un pachet european de 120 de milioane de euro destinat consolidării apărării aeriene și continuarea cooperării tehnico-militare cu Ucraina.
La finalul prezentării, Vasile Tofan a abordat procesul de integrare europeană, pe care l-a descris drept direcția comună a reformelor promovate de Guvern. Potrivit premierului, patru dintre cele șase clustere de negociere sunt deja deschise, iar Republica Moldova îndeplinește condițiile pentru deschiderea celor rămase. Șeful Executivului a reiterat obiectivul finalizării negocierilor tehnice până la începutul anului 2028, calificându-l drept ambițios, dar realizabil.
„Uniunea Europeană ne oferă o fereastră pe care Moldova nu a avut-o niciodată. Avem acces la finanțare. Avem acces la piața europeană. Avem sprijin politic fără precedent. Avem parteneri care vor să ne vadă reușind. Dar nimeni nu va face reformele în locul nostru și nimeni nu poate construi Moldova în locul nostru”, a declarat Tofan.
Premierul a subliniat că primele 100 de zile nu reprezintă un bilanț final și că unele dintre rezultatele reformelor vor deveni vizibile abia peste câțiva ani. El a admis că vor exista greșeli, proiecte întârziate și măsuri care vor întâmpina rezistență.

Amintim că, Parlamentul a acordat, în ședința din 21 iulie 2026, vot de încredere Programului de activitate și întregii liste a membrilor Cabinetului de miniștri condus de Vasile Tofan, după mai bine de nouă ore de dezbateri. Pentru noul Guvern au votat 53 de deputați. Împotrivă au fost 21, iar alți 21 de deputați nu au votat.
Vasile Tofan a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru de președinta Maia Sandu, după consultări cu fracțiunile parlamentare.

- Președinta Maia Sandu l-a desemnat oficial pe Vasile Tofan în calitate de candidat pentru funcția de premier al R. Moldova
- Vasile Tofan își prezintă echipa guvernamentală. În listă se regăsesc miniștri din fostul Executiv, dar și nume noi
- Tofan promite salarii mai mari și locuri de muncă mai bine plătite. Cum intenționează să crească economia R. Moldova
- Programul Guvernului Tofan: investiții în apărare antiaeriană, sisteme anti-dronă și modernizarea Armatei Naționale
- Compensațiile la energie ar urma să continue. Guvernul Tofan promite ajutor pentru familiile vulnerabile
- LIVE/ Ședința Parlamentului! Vasile Tofan solicită votul de încredere al deputaților pentru noul Guvern
- Vasile Tofan promite un stat care lucrează mai simplu pentru oameni. Discursul candidatului la funcția de premier

